Fără de nădejde, omu-i de pământ lipit,
Adevăru-apare doar când ochiu-i a clipit;
Prin umbra unui nor nu mai pătrude raza,
Un fir de har s-a frânt în zori și-l prinde-amiaza.

A fi contemporan c-un secol al durerii
Implică suferinți cum au simțit martirii,
Care au fost născuți cu secole-nainte:
Eu însumi plâng, cu tâng, la sfintele morminte.

Măreț, cu nobila dorință… eu știu… tardiv,
Sub cripta grea de piatră mă alătur lor,
Și-acel ce-ntru adânc, până-n sfârșit, va fi captiv,
Voi fi chiar eu și numai eu, nepieritor…

Pământu-n el poartă o comoară mare,
Iar ochii lumii – aceeași stinsă jale…

(25.02.2021)