„Cum au văzut Prorocii, cum au propovăduit Apostolii, cum au dogmatisit Părinţii, cum a primit Biserica, tot astfel credem noi şi învăţăm pre alţii”. — Synodikon-ul Ortodoxiei
Ieri, la privegherea de toată noaptea, fraților, am vorbit despre ce dificultăți a întâmpinat Biserica Ortodoxă pe parcursul existenței ei – în vremurile străvechi a fost mai întâi o epocă de persecuții, iar după aceea o epocă a ereziilor. Dar … Continuă să citești
Întrebare:
Jurământul, adică anatema, ce s-a pus mai înainte soborniceşte de către patriarhii Răsăritului asupra celor ce se împotrivesc Soborniceştii Biserici… – o asemenea anatemizare pusă, a fost mai … Continuă să citești
… Continuă să citeștiNota editorului: În toată istoria Bisericii bimilenare observăm că atunci când o biserică locală a dorit dominația și stăpânirea peste măsură, imediat
scrisă în 1893
Introducere[1]
Mulțumire dându-I lui Dumnezeu, Celui Sfânt și Dătător al tuturor lucrurilor bune și rugându-L să ne conducă pe calea cea bună și să ne îndrume să ajungem … Continuă să citești
Nepomenitorii sunt mai multe grupuri de clerici și mireni care în urma „Sinodului” din Creta, 2016 au întrerupt pomenirea ierarhilor BOR. Deși s-au împărțit în mai multe grupuri, marea majoritate au adoptat hulitoarea învățătură a ereziei ciprianite (link), … Continuă să citești