Publicată de Schitul Adormirea Maicii Domnului, Buena Vista, Colorado

• 1902-1904 – Patriarhia Constantinopolului, sub Ioachim al III-lea și Patriarhia Ierusalimului, sub Damianos, împreună cu sfintele Sinoade ale Bisericilor din Rusia, Grecia și România au condamnat oficial noul calendar de la 1582 al Papei Grigorie al XIII-lea (care este denumit calendarul Gregorian). Ei promit solemn să rămână pe calendarul Iulian, denumit astfel după Iulius Cezar, pe care Biserica l-a adoptat încă din vremea lui Hristos. Ei au fost nevoiți să facă aceste declarații oficiale din cauza presiunilor existente pentru modernizarea Bisericii în secolul XX.

• 1903 – sfântul Serafim de Sarov este canonizat de către Biserica Rusă și de Țarul Nicolae al II-lea.
• 1904-1905 – războiul ruso-japonez, și revoluția socialistă din 1905 l-au forțat pe Țar să aprobe constituția și să constituie un parlament, sau Duma.
• 20 decembrie 1908 – sfântul Ioan de Kronștadt adoarme întru Domnul, proorocind despre viitoarele nenorociri care vor veni asupra Bisericii Ortodoxe Ruse și asupra poporului său.
• 1909 – Meletie al IV-lea (Metaxakis), viitor patriarh al Constantinopolului, devine francmason în Loja Marelui Orient din Grecia; în 1910 el atinge gradul 33. Francmasonii sunt păgâni și ecumeniști care cred că dogmele și practicile religioase nu sunt impedimente în calea unirii tuturor religiilor, și prin urmare, nici una dintre biserici nu poate pretinde că este “stâlpul și temelia adevărului” precum o face Biserica Ortodoxă.
• 1910 – la Conferința Misionară Mondială din Edinburg, Scoția, se naște în mijlocul eterodocșilor Mișcarea Ecumenică.
• 1914-1918 – primul război mondial, bolșevicii incită la rebeliune în Rusia Ortodoxă
• 1917 – țarul rus Nicolae al II-lea este trădat și abdică de la tron; el este martirizat împreună cu întreaga sa familie. În acest fel s-a împlinit profeția Sfântului Apostol Pavel cu referire la antihrist care zicea: “Pentru că taina fărădelegii se și lucrează, până când cel care o împiedică acum va fi dat la o parte. Și atunci se va arăta cel fără de lege…”, adică antihrist.
• 1917 – se întrunește Sinodul Bisericii tuturor rușilor și reorganizează Patriarhia. Mitropolitul Tihon este ales drept Patriarh prin tragere la sorți.
• octombrie 1917 – bolșevicii răstoarnă guvernul provizoriu.
• 1918 – tratatul de la Brest-Litovosk pune capăt războiului cu Germania, dar asta costă Rusia cedarea unor întinse porțiuni de teritoriu; Țarul Nicolae al II-lea și familia sa sunt martirizați; statele baltice, Finlanda și Polonia, cedate de Imperiul rus, se prăbușesc în ruină.
• 25 ianuarie 1918 – mitropolitul Vladimir al Kievului și Halici-ului devine primul martir al erei comuniste din Rusia
• 1 februarie 1918 – patriarhul Tihon, viitorul nou martir al Rusiei, emite bine cunoscuta Anatemă împotriva guvernului bolșevic. Anatema sa este confirmată de către Sinodul tuturor rușilor din 1917-1918.
• noiembrie 1918 – Meletie al IV-lea (Metaxakis) este întronat arhiepiscop al Atenei.
• 1918-1922 – izbucnește războiul civil între Armata Roșie și Rușii Albi sau anti-comuniștii ajutati de Marea Britanie, Franța și SUA. Această situație le oferă ocazia episcopilor Bisericii Ortodoxe Ruse să evadeze în Europa cu ajutorul Rușilor Albi.
• ianuarie 1920 – Patriarhia Ecumenică din Constantinopol emite dezastruoasa Enciclică intitulată “Către Bisericile lui Hristos, de pretutindeni”. În această enciclică, Bisericile Ortodoxe sunt îndemnate să uite de diferențele teologice dintre ele și heterodocși și să intre în dialog cu ereticii, având ca scop final unificarea întregii creștinătăți într-o singură biserică. Enciclica a chemat la constituirea unei asociatii a bisericilor. Aceasta a condus în final la crearea mișcării ecumeniste în întreaga lume.
• 23 aprilie 1920 – Mustafa Kemal Ataturk devine dictator al Turciei “eliberate”. El o eliberase printr-o mare vărsare de sânge, în principal de sub stăpânirea otomană. Era membru de rang înalt al lojei masonice italiene din Macedonia, denumită “Resorta e Veritus”. El se va sigura că colegii săi masoni vor fi plasați în posturile cele mai înalte din stat, inclusiv în cele din Patriarhia Constantinopolului, în vreme ce el va fi capul statului până la moartea sa în 1938, după cum se poate vedea din instalările ulterioare ale viitorilor patriarhi Meletie al IV-lea, Vasile al III-lea și Fotie al II-lea.
• 9 noiembrie 1920 – adoarme întru Domnul Sfântul Nectarie de Eghina, cunoscând dinainte plecarea sa și prorocind că lupii vor ajunge la conducerea Bisericii.
• 20 noiembrie 1920 – viitorul martir, patriarhul Tihon și Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Ruse emit faimosul Ukaz nr.362, întemeind canonic partea liberă a Bisericii Ruse din afara Rusiei. Biserica Rusă din Afara Granițelor (ROCOR) este condusă de către Mitropolitul Antonie (Hrapovițki).
• 29 decembrie 1921 – Meletie al IV-lea este caterisit pentru comportament necanonic și amestec cu eterodocșii (în bisericile acestora).
• 24 ianuarie 1922 – Meletie al IV-lea este întronat necanonic ca patriarh al Constantinopolului. Caterisirea sa din poziția de arhiepiscop al Atenei este “ridicată” pe 24 septembrie, datorită presiunilor venite din partea guvernului grec.
• 9 septembrie 1922 – Mustafa Kemal Ataturk, victoriosul conducător revoluționar din Turcia, își duce trupele în Smirna, de vreme ce o flotilă de 27 nave de răboi aliate -incluzând și trei distrugătoare americane- se arătase la fața locului. Turcii se angajează imediat într-o orgie de jafuri, violuri și măceluri. Puterile occidentale, nerăbdătoare să își protejeze petrolul și interesele comerciale din Turcia, trec cu vederea holocaustul, rămânând tăcute și refuzând să intervină. În lista puterilor aliate se includeau: Franța și Marea Britanie, bine înfipte în Smirna, deținând căi ferate, vagoane, și utilități electrice; interesele americane vizau petrolul și tutunul; Franța era interesată în colectarea câtorva împrumuturi acordate înainte de război Turciei; iar Italia era hotărâtă ca grecii să nu câștige nici un o stăpânire în Turcia. Forțele turce au dat atunci foc orașului și l-au distrus. Din cele trei milioane de greci și armeni din Asia Minor strămutați și măcelăriți, 1.5 milioane erau creștini ortodocși.
• 1922 – Meletie al IV-lea, ca patriah ecumenic, recunoaște validitatea ordinelor anglicane! Introduce pentru prima oară îngenuncherea tuturor celor prezenți la Sfânta Liturghie în timpul sfințirii darurilor!
• februarie 1923 – guvernul revoluționar grec din Atena îl îndepărtează pe arhiepiscopul Teoclit al Atenei și îl înlocuiește cu Hrisostom (Papadopoulos)!
• iunie 1923 – Meletie al IV-lea convoacă “congresul pan-ortodox” pentru a trece ortodoxia la noul calendar! Majoritatea îl resping. Meletie al IV-lea trece totuși Constantinopolul la noul calendar, cu asigurarea prealabilă din partea lui Hrisostom (Papadopoulos) arhiepiscopul Atenei, că este de acord cu această schimbare.
• 20 septembrie 1923 – Meletie IV își dă demisia din calitatea de patriarh ecumenic fiind alungat de poporul ortodox din Constantinopol nemulțumit de mincinoasa mărturie ortodoxă a acestuia. El a fost supus asaltului și bătăilor.
• 1924 – Grecia votează pentru abolirea monarhiei. Țara devine republică.
• martie 1924 – arhiepiscopul Hrisostom (Papadopoulos) instituie noul calendar (cel papal) pentru utilizare în Biserica Greciei. Creștinii ortodocși evlavioși ai Greciei, alegând să urmeze calendarul tradițional consfințit de Sfinții Părinți, refuză să primească schimbarea, și sunt persecutați.
• 10 martie 1924 – mitropolitul Miron Cristea (francmason, fost ierarh uniat), conducător al Bisericii Române, primește reforma noului calendar a lui Papadopoulos din martie 1924. În 1936, el acceptă de asemenea validitatea ordinelor anglicane.
• aprilie 1924 – Meletie al IV-lea primește mustrări scrise pentru calendar de la: patriarhul Damianos al Ierusalimului, patriarhul Grigorie al Antiohiei, Patriarhul Dimitrie al Serbiei și patriarhul Fotie al Alexandriei. Patriarhul Tihon al Rusiei nu scrie o mustrare pentru că activitățile îi sunt restricționate de către GPU (redenumită ulterior KGB), ateiști comuniști evrei.
• 1925 – episcop și camarad de lojă masonică a lui Ataturk, Vasile al III-lea, este instalat patriarh al Constantinopolului.
• 25 martie 1925 – sfântul nou mucenic patriah Tihon este otrăvit de către bolșevici, pentru că nu ar fi supus Biserica Ortodoxă Rusă autorităților sovietice.
• 14 septembrie 1925 – (stil vechi) miraculoasa apariție a Sfintei Cruci pe cerul din afara Atenei, deasupra Bisericii Sfântului Ioan Teologul pe Muntele Hymettos, vreme de o oră, acolo unde creștinii ortodocși vechi calendariști, adunați în secret fiind, săvârșeau privegherea de toată noaptea cu ocazia Înălțării Sfintei Cruci, după calendarul bisericesc. Mii de credincioși nu au fost deloc tulburați de poliția adunată pentru a-i dispersa. Această minune i-a întărit pe vechii calendariști din toată Grecia, ca un semn adevărat de la Dumnezeu care sprijinea strădania lor sfântă.
• Joia Mare 1926 – 450 de călugări atoniți conduși de către părintele Arsenie Cotea iscălesc “Sfânta alianță a călugărilor zeloți” pentru apărarea ortodoxiei împotriva inovației noului calendar. “Comunitatea religioasă greacă a adevăraților creștini ortodocși” (G.O.C) a Greciei se alătură călugărilor zeloți atoniți în strădania lor împotriva inovației calendarului.
• mai 1926 – Meletie al IV-lea devine patriarh al Alexandriei și introduce și acolo noul calendar.
• 1926-1929 – grecii nou calendariști îi persecută și chiar ucid pe câțiva vechi calendariști din Grecia.
• 1927 – conferința protestantă pe teme de Credință și Ordine se întrunește la Lausanne, Elveția. Printre participanți se află reprezentanți ai Bisericilor din Constantinopol, Alexandria, Ierusalim, Grecia, Cipru, Serbia, Bulgaria, Polonia și România.
• 16/29 iulie 1927 – declarația mitropolitului Serghie, capul patriarhiei Moscovei, a subordonat oficial Biserica Ortodoxă Rusă autorităților sovietice. Aceasta marchează începutul actualei patriarhii (sovietice) a Moscovei. Cei care rămân credincioși ortodoxiei sunt fie martirizați, fie se retrag în catacombe. Persecuția de 70 ani asupra Bisericii, care a fost începută de comuniști, și sprijinită de conspirația mitropolitului Serghie și a succesorilor săi, a reușit să nimicească 76.000 biserici, 1.400 de mănăstiri și schituri, și 60.000.000 credincioși ortodocși, dintre care 70.000 clerici și 30.000 călugări. În plus, 150 școli eparhiale, 54 seminarii și 4 academii bisericești au fost distruse. Aceasta este cea mai rea persecuție din istoria Ortodoxiei. Patriarhia sovietică a Moscovei, după distrugerea Bisericii din Rusia, va căuta să distrugă ortodoxia pretutindeni, prin asumarea rolului de lider în cadrul ereziei ecumeniste.
• 28 iulie 1928 (stil vechi) – mitropolitul Antonie Hrapovițki emite o ”Epistolă Deschisă” (nr. 892), semnată de către toții episcopii sinodului ROCOR, referitor la schismele serghianistă și evloghiană. În această epistolă este enunțată o judecată asupra ”mitropolitului Serghie și Evloghie, care nu doar au căzut din unitatea mântuitoare a Bisericii, dar s-au unit cu vrăjmașii lui Hristos și a Sfintei Biserici… bolșevicii și jidovii care stau la conducerea împărăției bolșevicilor!… și care ilegal au format o organizație cu care au intrat în uniune cu vrăjmașii lui Dumnezeu, pe care mitropolitul Serghie o numește Sinod Ortodox – dar pe care cei mai vrednici ierarhi ruși, clerici și mireni au refuzat să o recunoască – această organizație nu va trebui recunoscută de către Bisericile Ortodoxe, nici de către al nostru Sinod de Episcopi cu turma sa de peste hotare. Mai mult, organizatorii sinodului Moscovit trebuie văzuți ca fiind exact același fel de apostați de la Credință ca libellaticii antici,… adevărați apostați de la credința lui Hristos! Să ne ținem strâns de Sfânta Biserică Ortodoxă și să nu intrăm în comuniune de rugăciune cu acei care … exprimă sentimente de supunere față de dușmanii Ei.” [ Zhiznopisaniye Blazhenneishago Mitropolita Antonyia, Vol. 7, p.218-223 ]
• 22 august 1928 – Întâi-Stătătorul ROCOR, mitropolitul Antonie (Hrapovițki) de Kiev emite ”o declație complet definitivă a Sinodului nostru de Episcopi precum că Sinodul Moscovit s-a lepădat pe el însuși de orice autoriate, din moment ce a căzut în acord cu ateiștii, și prin niciun fel de rezistență a tolerat închiderea și distrugerea sfintelor biserici, precum și alte crime nenumărate ale guvernării sovietice…”
• 1929 – episcop și coleg de lojă masonică a lui Ataturk, Fotie al II-lea, este instalat drept patriarh al Constantinopolului.
• iulie 1929 – are loc un Sinod al Bisericii oficiale a Greciei: arhiepiscopul Hrisostom Papadopoulos, insistă ca ierarhii prezenți să semneze un raport care să aprobe schimbarea calendarului și condamnarea tuturor celor care rămân pe vechiul calendar: din cei 44 de mitropoliți prezenți la început, 13 pleacă, 27 refuză, 4 semnează;
• 15 august 1932 – mitropolitul Antonie Hrapovițki (ROCOR) anunță excomunicarea francmasonilor printr-o epistolă pastorală.
• 1933 – Biserica oficială a Greciei condamnă pe francmasoni și francmasoneria ca păgânism.
• 1934 – mitropolitul Antonie Hrapovițki în enciclica sa de Paști (1934) iarăși se referă la lipsa de Har a Sinodului Serghianist al Moscovei, la Exarhatul Evloghian de la Paris. precum și în privința altor schisme: ”Epoca aceasta este bogată nu în fapte ascetice de pietate și mărturisire a credinței, dar în înșelăciune, minciuni și viclenii. Este de evidențiat faptul că câțiva ierarhi și turmele lor, în cea mai mare parte ruși, deja au căzut… autoproclamându-se conducători a tot feluri de schisme la Moscova, în America și în Europa de Vest. Este evident faptul că ei au încetat de a crede în unitatea Bisericii din toată lumea și nu vor să recunoască, încercând să suporte calm refuzul Bisericii adevărate de a avea relații cu ei, închipuindu-și că cineva își poate salva sufletul chiar neavând communiune cu Ea…” ”Din păcate, unii mireni ortodocși, chiar și, vai, mulți preoți (și ierarhi) s-au supus acestei stări de lipsă a Harului, chiar dacă păstrează aspectul exterior a slujbelor bisericești precum și înfăptuirea aparentă a Tainelor.” [citat dintr-o scrisoare a mitropolitului Filaret Voznesenski al ROCOR către stareța Magdalena Grabbe de la mănăstirea din Lesna, Franța, 26 noiembrie /9 decembrie 1979]
• octombrie 1934 – Georghe Paraschos și Vasile Stamatoulis, președintele și respectiv, secretarul general comunității creștinilor ortodocși adevărați (grecii vechi calendariști) au recurs la ajutorul primului ierarh al Bisericii Ruse din Afara Granițelor, mitropolitul Antonie Hrapovițki să hirotonească episcopi pentru vechii calendariști și să îi ia sub omoforul său. (Stavros Karamitsos, Agonie în Grădina Getsimani {în lba.greacă}, pagina 111-112). Mitropolitul Antonie și ROCOR afirmaseră în mod public punctul lor de vedere, anume că inovația noului minei era o abatere gravă și o încălcare a sfintelor canoane, dar nu de o asemenea magnitudine încât să cauzeze încă o schismă reală, iar ROCOR-ul încă recunoștea și avea comuniune cu nou calendariștii ca fiind parte a aceleiași Biserici Ortodoxe ca și ROCOR. Prin urmare, chemarea de ajutor venită din partea grecilor vechi calendariști către mitropolitul Antonie dovedește că, în 1934, aceștia nu aveau o mentalitate mateită ci una similară cu mitropolitul Antonie, adică, ei nu afirmau, precum a pretins ulterior episcopul Matei de Brestena, că de la 1924, cei care adoptaseră noul minei și toți cei ce se aflau în comuniune cu aceștia sau care doar se rugau cu ei erau schismatici lipsiți de har. Mai degrabă ei recunoșteau că, deși avusese loc o gravă încălcare canonică la care nu se cuvenea să participe, nou calendariștii nu păcătuiseră atât de amarnic încât să cadă automat din Biserică și aveau încă ierarhi canonici. Matei, pe atunci fiind arhimandrit, a scris în același an (1934) în prefața uneia dintre cărțile sale că nou calendariștii erau “antihriști” și “de șapte ori anatema”. Mai mult decât atât: “Cei care conduc astăzi Biserica Greciei, împreuncă cu clericii care îi urmează, au persistat în greșeală, cacodoxie, schismă, hulă împotriva Duhului Sfânt și erezia calendarului papal! Și ei au dus oamenii în greșeală și au devenit ierarhi “ereziarhi”, după spusele Sfinților Părinți”. Aceasta demonstrează că mentalitatea episcopului-vicar Matei a fost tot timpul opusă celorlalți greci vechi calendariști.
• 13/26 mai 1935 – văzând că arhiepiscopul Hrisostom (Papadopoulos) nu va respinge inovația noului calendar, trei mitropoliți părăsesc biserica oficială. Sinodul “Adevăratei Biserici Ortodoxe” (GOC) este alcătuit din următorii trei episcopi greci în prezența a 25.000 credincioși care părăsesc biserica oficială: (președintele) mitropolitul Gherman al Demetriasului, mitropolitul Hrisostom al Florinei și mitropolitul Hrisostom de Zakintos. Ei fac de asemenea o declarație oficială că noii calendariști sunt schismatici. Peste 800 de parohii sunt înființate în toată Grecia.
• 13 mai 1935 – temându-se de arestarea iminentă, cei trei mitropoliți G.O.C hirotonesc în grabă 4 noi episcopi: Gherman (Varykopoulos) al Cicladelor, Hrisostom (Hatzis) de Megara, Policarp (Liosis) al Diauliei, și Matei (Karpathakes), episcop-vicar de Bresthena. G.O.C. are acum șapte episcopi și face o declarație oficială remarcabilă, anume că bisericile nou calendariste sunt schismatice.
• 21 iunie 1935 – Biserica de stat reacționează la hirotoniile din mai 1935: îi condamnă pe cei trei mitropoliți și îi exilează la trei mănăstiri diferite; la o judecată ulterioară, alți patru episcopi sunt “de asemenea condamnați și caterisiți”; Policarp de Diaulia și Hristofor de Megara cer îndurare din partea Bisericii oficiale și se întorc; Gherman al Cicladelor a fost exilat; Matei de Brestena a refuzat să recunoască autoritatea sinodului bisericii oficiale și a fost reținut la mănăstirea sa. G.O.C. are acum cinci episcopi. Înainte de a fi trimiși în exil, trei dintre episcopi au emis “O enciclică pastorală către poporul grec ortodox” și afirmă că Biserica nou calendaristă este schismatică și lipsită de har.
• iulie 1935 – Meletie Metaxakis își iese din minți, și după șase zile de scrâșnit din dinți și de frângere a mâinilor moare, gemându-și cu jale ultimile sale cuvinte: “Vai, am despărțit Biserica, am distrus Ortodoxia”. El moare la Zurich, Elveția și este înmormântat la Cairo, Egipt. La ceremonia înmormântării ierarhice, șorțul lui masonic este plasat peste veșmintele episcopale de către frații lui masoni. Mănușile sale masonice și ramura veșnic verde sunt plasate în sicriul său.
• 1936 – 1944 – cel puțin 800.000 ortodocși sârbi sunt uciși de către călugări latini franciscani și de criminalii “ustași croați” (o inchiziție modernă).
• 1936 – marele mitropolit Antonie Hrapovițki, “al doilea Solomon” adoarme întru Domnul în Belgrad, Serbia. El este urmat de mitropolitul Anastasie Gribanovski.
• iunie 1937 – o scrisoare din partea mitropolitului Gherman al Demetriasului și Hrisostom al Florinei către călugărul Marcu Khaniotes afirma că prăbușirea într-o greșeală care se poate îndrepta nu îi îndreptățește să declare Biserica lipsită de har, ci doar le permite să se îngrădească de aceasta. Ei au afirmat de asemenea că este nevoie ca un sinod pan-ortodox să îi condamne pe nou calendariști și să declare oficial că tainele acestora sunt lipsite de har.
• septembrie 1937 – episcopul Matei de Brestena solicită dar nu primește nici un răspuns scris din partea mitropolitului Gherman al Demetriasului care să afirme clar că tainele nou calendariștilor sunt lipsite de har; el rupe comuniunea cu acesta, numindu-l fost episcop al Demetriasului, de vreme ce fusese deja acuzat, judecat, condamnat și caterisit. Episcopul Matei, în acest moment, produce o schismă, iar printre preoții care îl urmează se află și Auxențiu (Pastras). El va sta alături de Matei și se va întoarce în G.O.C în 1950. Așa s-a pus începutul a ceea ce este cunoscut ca sinodul florinit: mitropolitul Gherman (Demetrias), mitropolitul Hrisostom (Florina) și mitropolitul Hrisostom (Zakintos); și sinodul mateit: episcopul Gherman (Ciclade), episcopul Matei (Brestena). G.O.C (floriniții) au acum trei episcopi.
• septembrie 1937 – “foriniții” emit o declarație oficială, reafirmând sentința din 1935.
• noiembrie 1937 – 1945 mitropolitul Hrisostom (al Florinei) face afirmații care susțin punctul de vedere din iunie 1937 și afirmă că nu va mai hirotoni nici un alt episcop, pentru că vechiul calendar este o “îngrădire” față de heterodoxia Bisericii Oficiale, și nu o Biserică în sine.
• 1938-1945 – al doilea război mondial
• 1941 – Grecia cade sub stăpânire germană. Mai mult de 100.000 oameni mor din pricina foametei.
• 1943 – mitropolitul Gherman al Demetriasului cere să se întoarcă la nou calendariști. El este respins iar mai tarziu moare și este înmomântat de către nou calendariști.
• 1943 – Gherman (al Cicladelor) se rupe de Matei (Brestena). El face acest lucru din convingerea că poziția mateiților este greșită. Mateiții rămân cu un singur episcop.
• 1948 – este înființat noul stat modern Israel. Prima țară care îl recunoaște este Uniunea Sovietică.
• 1948 – Atenagor, fost arhiepiscop al Americii de Nord și de Sud, la acel moment mason de gradul 33, devine patriarh al Constantinopolului, după ce patriarhul Maxim este declarat “necorespunzător mental” și este pensionat cu forța! Atenagoras a spus “Ne aflăm în greșeală și în păcat dacă credem că credința ortodoxă ne-a fost dată din cer și că celelalte dogme (adică religii) sunt nemernice. Trei sute de milioane de oameni au ales mahomedanismul drept cale către Dumnezeu, și alte sute de milioane sunt protestanți, catolici și budiști. Țelul fiecărei religii este să-l facă pe om mai bun”!
• august 1948 – episcopul Matei (Karpatakis) de Brestena este “autorizat” de adunarea bisericii condusă de stareța Mariam și de protosinghelul (protopop) Eugen Tombros să hirotonească episcopi de unul singur, un act necanonic, interzis de către Canoanele Apostolice. Ei înșiși s-au amăgit să creadă că Matei era singurul episcop ortodox rămas în lume.
• septembrie 1948 – episcopul Matei (Karpatakis) de Brestena hirotonește episcopi pe Spiridon al Trimiton-ului (Cipru). Stareța Mariam îi susține mâinile paralizate pe capul lui Spiridon. Împreună cu acesta, Matei îl hirotonește pe Dimitrie al Tesalonicului, Kalistos al Corintului și Andrei al Patrasului. Această faptă îi scandalizează pe mulți dintre adepții lui Matei, care se întorc la mitropolitul Hrisostom al Florinei care are acum marea majoritate a credincioșilor. Ei devin de asemenea cunoscuți ca ‘floriniți’.
• 29 octombrie 1948 – într-o scrisoare pastorală, cei trei episcopi floriniți: mitropolitul Hrisostom de Florina, episcopul Hristofor de Megara și Policarp de Diaulia denunță ”hirotoniile” lui Matei ca fiind o ”hulă de nedescris care îl face pe episcopul Matei vinovat înaintea lui Dumnezeu”. Matei este numit ca fiind ”un fals învățător” care a consacrat episcopi noi doar ”pentru a-și împlini interesele personale”. De asemenea ei declară că nou calendariștii s-au ”separat înșiși de la Trupul Unic al Ortodoxiei. Noi considerăm și credem că Biserica oficială a Greciei este schismatică și că slujbele săvârșite de către clerul ei sunt lipsite de Harul dumnezeiesc.”
• 1949 – arhiepiscopul Hrisostom (Papadopoulos) din Biserica oficială are parte de o moarte jalnică într-un spital din Grecia. Așezat în patru labe, în postura unui animal, el încearcă în mod constant să fugă de vederea demonilor, până în momentul morții. Infirmierele care l-au îngrijit se convertesc la vechiul calendar.
• 1950 – comitetul central al Consiliului Mondial al Bisericilor de la Toronto precizează că bisericile membre cred că Biserica lui Hristos se compune din toții membrii săi luați împreună, iar unul dintre membri nu poate crede despre sine că este singura Biserică adevărată a lui Hristos.
• mai 1950 – episcopul Matei de Brestena moare, lăsând un sinod de episcopi hirotoniți necanonic.
• mai/iunie 1950 – arhiepiscopul Hrisostom (al Florinei) emite o declarație oficială pronunțând că nou calendariștii sunt schismatici și trebuie mirunși atunci când se întorc. El se dezice și își cere iertare pentru orice afirmație sau observație contrară făcută între 1935 și 1950.
• ianuarie 1951 – biserica oficială a Greciei condusă în acel moment de arhiepiscopul Spiridon emite un decret de persecuție: 1) să fie identificați clericii de calendar vechi, capturați și deposedați de hainele clericale; 2) călugării și măicuțele de calendar vechi să fie întemnițați în mănăstiri și dezbrăcați de hainele monahale și urmăriți în justiție; 3) bisericile și mănăstirile de calendar vechi să fie “recuperate”; 4) cele de mai sus să fie duse la îndeplinire de Ministerele ordinii publice, justiției, religiei și educației. Predomină o atmosferă inchizitorială.
• 1951 – arhiepiscopul Hrisostom (al Florinei) este exilat de Biserica oficială la mănăstirea lui Ipsilon, la Mitilena.
• martie 1951 – mitropolitul Gherman (Ciclade) moare sub arest la domiciliu.
• 1952 – arhiepiscopul Hrisostom (al Florinei) face o declarație oficială împotriva nou calendariștilor și explică faptul că Adevărata Biserică i-a condamnat ca fiind schismatici “pentru a ne apăra față de biserica oficială care ne-a declarat mai înainte schismatici”.
• 1955 – partiarhul sovetic Alexei I (Simanski) declară: ”Biserica Ortodoxă Rusă susține în totalitate politica externă a guvernului nostru [sovietic], nu pentru că Biserica nu are libertate, ci pentru că politica sovietică este dreaptă și corespunde idealurilor creștine pe care le predică Biserica.”
• 1955 – arhiepiscopul Vitalie (Maximenko) al Americii de Est (ROCOR) publică lucrarea sa ”Reperele vieții mele”, în care scrie: ”Ei zic: – patriarhia Moscovei nu a schimbat nimic, nici dogmele, nici slujbele, nici ritualurile. – Ba nu, le răspundem noi, patriarhia a încălcat dogma vitală a Bisericii lui Hristos, a distrus scopul ei vital, cel de a restaurare a oamenilor și a înlocuito cu scopurile ateiste ale comunismului, ceea ce nu este firesc pentru Biserică… Aceasta nu este păcatul personal al unui sau altui ierarh, dar este păcatul de rădăcină al partiarhiei Moscovei, confirmat, predicat, pecetluit prin jurămând înaintea întregii lumi. Să spunem așa, au dogmatizat apostazia”.
• 8 septembrie 1955 – arhiepiscopul Hrisostom al Florinei, cunoscând dinainte plecarea sa, primește Sfintele Taine și adoarme în Domnul la sărbătoarea Nașterii Maicii Domnului; iar la înmormântarea sa sunt prezenți zeci de mii de oameni. Șase ani mai târziu, moaștele lui sunt aflate neputrezite și plăcut mirositoare. G.O.C stabilește o comisie alcătuită din 12 membri pentru administrarea Bisericii și căutarea unei modalități pentru restabilirea ierarhiei sale. Adevărata Biserică Ortodoxă din Grecia (G.O.C.) va rămâne fără episcopi vreme de cinci ani.
• aprilie 1957 – congresul clericilor și mirenilor floriniți, împreună cu 100 preoți, alege trei arhimandriți ca fiind candidați vrednici pentru a deveni episcopi: candidații aleși erau arhimandritul Hrisostom (Naslimes), bătrânul Akakie (Pappas, seniorul) și Hrisostom (Kiousis).
• 1959 – într-o vizită nepublicată la partiarhul monofizit copt al Alexandriei, patriarhul Ecumenic Atenagora decalră: ”Într-adevăr noi suntem una, noi suntem cu toții creștini ortodocși… Avem aceleași sacramente, aceeași istorie, aceleași tradiții. Divergențele dintre noi sunt la nivel de frazeologie”! Această vizită va fi descoperită abia în 1980 de către nou-calendariști.
• 1959 – arhiepiscopul Iacob de New York (mason de gradul 33) este ales și întronat ca întâistătător al arhieparhiei Americii de Nord și de Sud.
• 5 octombrie 1959 – mitropolitul Anastasie se adresează Sinodului ROCOR, adunat în orașul New-York, spunând: ”… Astfel în aceste zile înfricoșătoare, … noi trebuie … să întoarcem spatele complet falsității acelora care acum au ocupat [tronul Moscovei]… Să ne lepădăm de ei în orice chip, dar în același timp să ne într-armăm cu zel apostolicesc. Noi trebuie să evităm în orice chip contactul cu ei. Cunoașteți faptul că acești oameni cu conștiința complet otrăvită niciodată nu vor înceta să poarte război asupra noastră, schimbându-și mereu metodele de război. Uneori ei ne atacă deschis, alterori folosesc diferite manevre pentru a-și ascunde adevăratele scopuri. Deseori ei par îngeri de lumină, pentru a înșela și pe cei aleși, dacă este posibil… să ne înarmăm pe noi înșine cu armele adevărului, și astfel Harul lui Dumnezeu nu va fi luat de la noi.”
• 1960 – Akakie (Pappas, bătrânul) părăsește Grecia cu un pașaport medical pentru motive de sănătate; celorlalți doi le este interzisă permisiunea plecării din partea autorităților, care bănuiesc că plecarea lor are drept scop hirotonirea lor ca episcopi.
• 1960 – generalul KGB Kuroedov odrdonă patriarhului Moscovei Alexie I să aducă patriarhia Moscovei în CMB pentru scopul politicii sovietice externe, în special pentru propagandă. În raportul său către Comitetul Central Comunist declară: ”Patriarhul a acceptat recomandarea Consiliului [pentru Treburile Religioase] în ceea ce privește intrarea Bisericii Ortodoxe Ruse în calitate de membru al Consiliului Modial al Bisericilor…”
• 1960 – episcopul Antonie de Geneva și mitropolitul Emilian de Silibria/Kalabria/Milet coliturghisesc la biserica episcopului Antonie din Geneva. Aceasta este ultima oară, potrivit raportului episcopului Antonie de Geneva din 1974, când, prin decizii mutuale are loc o concelebrare între episcopii ROCOR și reprezentanții oficiali ai Bisercilor Autocefale. ”Patriarhul” sovietic Alexie I (Simanski) emite o epistolă ”răsunătoare” către patriarhul Atenagora cerând încetarea comuniunii cu ROCOR ca fiind ”schismatici”. Patriarhul Atenagora emite o enciclică prin care se se interzice orice concelebrare între clerul patriarhiei Ecumenice și clerul ROCOR.
• decembrie 1960 – arhiepiscopul Serafim de Cicago (Biserica Ortodoxă Rusă din Diasporă) împreună cu episcopul Teofil de Detroit (ierarh al parohiilor nou calendariste românești din Biserica Ortodoxă Rusă din Afara Granițelor) hirotonesc un episcop fără permisiune sinodală prealabilă: Akakie (Pappas, bătrânul) al Talantion-ului, în Detroit, Michigan (notă: la această slujbă religioasă fiind prezent arhimandriții Petru și Akakie (Pappas, cel tânăr). G.O.C (Floriniții) au acum un episcop.
• 1961 – patriarhia Moscovei intră în Consiliul Mondial al Bisericilor, urmată de Biserica Ortodoxă Poloneză, Biserica Ortodoxă Română și Biserica Ortodoxă Bulgară.
• aprilie 1961 – arhiepiscopul Iacob de New York face afirmația că Sfintele Canoane sunt “pseudo-documente” și “prejudecăți religioase” care împiedică unitatea cu creștinii ne-ortodocși ai Apusului. ”Am încercat să rupem haina necusută a Domnului – și am aruncat ”argumente” și ”pseudo-documente” ca să demonstrăm că al nostru este Hristos și că a noastră este Biserica. Trăind împreună și rugându-ne împreună fără nicio îngrădire, fie din prejudicii rasiale sau religioase, aceasta este singura cale care poate duce sigur la unitate.
• mai 1961 – arhiepiscopul Averchie (ROCOR) publică ”Voi zidi Biserica Mea și porțile iadului nu o vor învinge”, în care scrie: ”Dar este posibil ca Adevărata Biserică a lui Hristos să se împace pe Ea însăși cu ceva rău, ceva ce vine de la vrăjmașul mântuirii omenirii – diavolul? Este oare posibil pentru Ea să coexiste cu acesta fără să ducă cea mai decisivă luptă împotriva lui? Desigur că nu, pentru că, conform cuvintele lui Hristos Mântuitorul, nimeni nu poate sluji la doi stăpâni (Matei 6:24). Și acesta este anume motivul pentru care ei, care s-au rupt de Biserica Adevărată, așa-numita ”Biserică Vie”, mișcarea pentru reformare care dorea să compromită creștinătatea cu această lume care trăiește în păcat, precum și ”Serghianismul” care predică ”coexistența” cu puterea comunistă cea fără de Dumnezeu, și comuniunea cu așa numita ”mișcare ecumenică” care recunoaște în drepturi și demnitate a tuturor grupurilor și ”denominațiunilor”, toate acestea în realitate sunt o depărtare de la Adevărata Biserică. Poate oare acea organizație să se numească Biserică din moment ce cheamă la „loialitate” pe servitorii lui satan? Aceasta, desigur, nu este Biserica, dar o falsă biserică, conform cuvintelor lui Dumnezeu ”adunarea tâlharilor”, și să rămână în așa o biserică nu doar că nu e de ajutor pentru mântuire, din contra – este distrugător. Este.. datoria pastorală a noastră sfântă să atenționăm credincioșii noștri despre aceste ispite subtile fără de număr care din abundență au încolțit pretutindeni, noi suntem obligați să-i învățăm să discearnă care este Adevărata Biserică, să fie capabili să o discearnă de de falsele biserici și de ”adunarea tâlharilor”. Hristos Mântuitorul ne-a lăsat o mare promisiune, că porțile iadului nu vor birui asupra Bisericii Sale… Dar credincioșii separat, păstori individuali și chiar unii ierarhi în mod separat precum chiar și întregi Biserici locale conduși de aceștia pot să cadă din Una Adevărata Biserică, pregătindu-se pe ei înșiși și pe adepții lor pentru veșnicile chinuri în adâncurile iadului… Dar Adevărata Biserică a lui Hristos, care nu e părtașă cu răul ți nu se va închina înaintea lui antihrist, nu își va înceta existența sa, în ciuda tuturor dificultăților, șocurilor și persecuției la care va fi supusă până la sfârșitul lumii. Ea va exista până la A doua Venire al Domnului nostru Iisus Hristos, chiar dacă va rămâne un singur episcop, care va rămâne credincios lui Hristos Mântuitorul împreună cu cel mai nesemnificativ grup de clerici și mireni.”
• octombrie 1961 – o scrisoare trimisă din partea Bisericii Ortodoxe Ruse din Afara Granițelor către grecii vechi calendariști (expediată către arhieparhia greacă din America și patriarhului ecumenic) spune: adoptarea noului calendar este o greșeală; totuși, nu s-a rupt comuniunea cu bisericile canonice care l-au adoptat. (Ideea era că) schimbarea vechiului calendar nu constituia o abatere atât de gravă încât să justifice ruperea comuniunii.
• 20 noiembrie 1961 – mitropolitul Anastasie și ROCOR publică ”Un apel către toți creștinii din întreaga lumii, cu privire la Adunarea CMB din New Delhi”, atenționând lumea despre pericolul acceptării agenților comuniști în sutană (ierarhi PM), și mai departe scrie: ”Din acel moment [declarația lui Serghie din 1927], Biserica Ascunsă, cea din ”Catacombe”, s-a organizat în Patria noastră, și ea există și până astăzi, numindu-o [de către presa sovietică] ”secta adevăraților creștini ortodocși”… Trăind peste hotare cu administrația noastră autonomă, pe baza ukazului din 7/20 noiembrie 1920, nr 362,… noi ne vedem într-o unitate duhovnicească cu Biserica Ascunsă, dar nu cu cea ”autorizată sau oficială” a patriarhiei Moscovei cu ”patriarhul” Alexie în frunte… Nu-l considerăm pe patriarhul Alexie ca având jurisdicție asupra noastră…”.
• 1962 – Uniunea Sovietică adoptă o lege prin care se interzice minorilor să intre într-o biserică ortodoxă, în timp ce mirungerea și primirea împărtășaniei doar era permisă în cazul copiilor sub 18 luni, și doar dacă numele părinților și nașilor erau înregistrați de către autorități.
• 21 ianuarie 1962 – patriarhul Atenagora și cei din anturajul său se roagă și liturghisesc împreună cu patriarhul armean monofizit Sinork Kaloustian, dimpreună cu clerul său în catedrala Sfânta Treime din Peran, Armenia.
• 1 decembrie 1962 – mitropolitul Anastasie și sinodul ROCOR emite o altă declarație împotriva mișcării ecumeniste: ”Noi nu putem accepta punctul lor de vedere (”ecumenist”), precum că Biserica a devenit divizată. Noi credem într-Una, Exclusivă Biserică, Capul Căreia este Hristos. Așa cum este un singur Cap, este și un singur Trup – Biserica. Dacă o casă este divizată în ea însăși, ea nu poate să stea. Prin urmare, de asemenea, dacă Biserica s-a divizat, ea ar înceta să fie Biserică. Pot fi doar căderi din Biserică – depărtarea de Ea a indivizilor sau a unor grupuri întregi care nu sunt în același duh cu Ea.”
• 1963 – arhiepiscopul Leontie de Chile (Biserica Ortodoxă Rusă din Afara Granițelor), fără binecuvântarea sinodului său, călătorește în Grecia trecând de vamă ca un simplu călugăr. El intenționează să hirotonească candidații pentru adevărata Biserică a Greciei, împreună cu episcopul Akakie (Pappas seniorul). Candidații lui Akakie (Pappas, seniorul) erau Auxențiu (Pastras), Gherontie (al Salamis-ului), Akakie (Pappas tânărul, care era nepot al episcopului Akakie cel bătrân), Hrisostom (Naslimes) și Hrisostom (Kiousis). Când i-au fost prezentați candidații arhiepiscopului Leontie, acesta a consimțit să îi hirotonească pe toți, mai puțin pe Hrisostom (Kiousis). Se spune că ar fi spus “nu pe acesta, pentru că este mândru și va răni Biserica”.
• 1963 – într-o scrisoare ce avea ca subiect ”Biserica Sovietică”, arhiepiscopul Ioan (Maximovici) de San Francisco scrie: ”Termenul «Biserica Sovietică», totuși, nu este potrivit pentru discuții teologice serioase. Atunci când întreaga ierarhie din Rusia de Sud-Vest a făcut Unia, Biserica a continuat să existe în persoana credincioșilor ortodocși [care s-au separat de ierarhii apostați], care după lungi suferințe au restabilit ierarhia lor. Din această cauză nu este corect de a vorbi despre «Biserica Sovietică» – ca fiind «Biserică» în adevăratul sens al cuvântului – ci ca despre o ierarhie care se comportă ca agentul regimului sovietic. Atitudinea în privința acestei ierarhii poate fi aceeași ca și în privința altor agenturi ale acestui regim [sovietic].”
• aprilie 1963 – arhiepiscopul Iacob de America de Nord și de Sud afirmă: “Biserica nu poate să fie singurul posesor deplin al adevărului”, o afirmație pe care patriarhul ecumenic Atenagoras o numește “ortodoxă”. De atunci încolo cei doi masoni vor face afirmații anti-ortodoxe și mai flagrante. Afirmația produce rumoare în Grecia și muntele Athos.
• 6 ianuarie 1964 – patriarhul Ecumenic Atenagoras și Papa Paul al VI-lea se întâlnesc la Ierusalim și se roagă împreună la Sfântul Mormânt. Atenagoras remarcă: ”Acesta este un eveniment mare și istoric. Conștiința mea e împăcată înaintea lui Dumnezeu. Ortodoxia înseamnă libertate, și libertatea e cea care face progresul… Dogmele sunt puterea Bisericii, bogăția ei, și pentru acest motiv trebuie să o ținem într-un seif. Dar acest lucru în niciun caz nu ne împiedică să batem o nouă monedă [ref. noi dogme] cu alte Biserici: ”monedele iubirii”… ” În momentul în care ei intră acolo izbucnește foc care provoacă scurtcircuit în biserică.
• 1964 – episcopul Auxențiu (Pastras) este ales arhiepiscop, de vreme ce fusese hirotonit primul și era cel mai mare în rang. Episcopul Hrisostom (Naslimes), împreună cu mulți dintre floriniți are temeri cu privire la caracterul potrivit al lui Auxențiu, care intrase în schismă față de adevărata Biserică ortodoxă din Grecia în 1937 împreună cu episcopul Matei (Brestena) și se întorsese in 1950. Acțiunile ulterioare ale lui Auxențiu se vor dovedi smintitoare în Grecia, în detrimentul luptei vechi calendariste.
• 1965 – Biserica Sârbă intră în Consiliul Mondial al Bisericilor (CMB).
• aprilie 1965 – ultimul testament al mitropolitului Anastasie (Biserica Ortodoxă Rusă din Afara Granițelor) afirmă “în ce privește patriarhia Moscovei pe ierarhii ei… Biserica Ortodoxă Rusă din Afara Granițelor nu trebuie să aibă nici o comuniune cu ei, fie canonică, de rugăciune sau simplă, de nici un fel”. Mitropolitul Anastasie “cel întru toate înțelept” adoarme în Domnul și este succedat de mitropolitul Filaret (Voznesenski).
• vara 1965 – mitropolitul Meliton al Calcedoniei al patriarhiei Ecumenice ține un discurs ecumenis la Protaton de pe muntele Athos în care declară: ”Este duhul lui Lucifer care ne face pe noi [ortodocșii] să credem că doar noi deținem adevărata cale!”
• 2 noiembrie 1965 – patriarhul Atenagora, vizitând romano-catolicii din Milano, afirmă: ”Am fost separați timp de 911 ani și acum a venit momentul ca să ne regăsim împreună din nou. Catolicii și Ortodocșii nu aparțin a două Biserici diferite, ci sânt două ramuri ale aceleiași Biserici.”
• 7 decembrie 1965 – Apostazia Ortodoxiei Mondiale este completă. Patriarhul Athenagoras și Papa Paul al VI-lea “ridică anatema de la 1054” simultan. Anatema fusese rostită asupra ereziei papale pentru a-i proteja pe ortodocși de învățăturile hulitoare care duceau la pierzare. Prin “ridicarea” Anatemei, Atenagoras proclama oficial că papa și adepții săi fuseseră condamnați pe nedrept, și că Biserica păstrase greșit învățăturile conform cărora papismul era fals, și că în realitate papalitatea latină este o parte a ortodoxiei! O afirmație oficială din partea clerului patriarhiei spunea următoarele: “înlăturarea excomunicărilor reciproce dintre cele două biserici restabilește relațiile canonice dintre Roma și Noua Romă. Această restabilire este o necesitate canonică…” Din acest moment, mai multe mănăstiri și schituri din Muntele Athos încetează pomenirea patriarhului. Floriniții folosesc această ocazie pentru a reafirma mărturia adevăratei ortodoxii, și de a condamna ecumenismul patriarhiei ecumenice. Ei afirmă din nou statutul lipsit de har ai celor angajați în erezia ecumenistă, care este acum o realitate de necontestat.
• 15 decembrie 1965 – mitropolitul Filaret (Biserica Ortodoxă Rusă din Afara Granițelor) scrie o epistolă către patriarhul ecumenic protestând față de acțiunea din 7 decembrie a acestuia. Biserica Ortodoxă Rusă din Afara Granițelor rupe comuniunea și încetează concelebrarea cu cei care mărturisesc ecumenismul, tratându-i de fapt ca eretici. Biserica Ortodoxă Rusă din Afara Granițelor vede în “ridicarea anatemei” un punct oficial de cotitură și o declarare a credinței ecumeniste eretice, o negare a Crezului cere mărturisește credința într-“una, sobornicească și apostolească Biserică”. Din acest moment și până la moartea sa, mitropolitul Filaret va căuta să își călăuzească Biserica sa în strictă opoziție față de această erezie. Părerea sa personală era că ecumeniștii erau lipsiți de har, dar încă nu putea face această afirmație oficială din cauza opoziției arhiepiscopului Antonie de Geneva. În orice caz, el va reuși, după cum vom vedea, să proclame starea lor lipsită de har prin: 1) ruperea comuniunii și încetarea tuturor slujirilor în comun; 2) intrarea în comuniune deplină cu floriniții; 3) rostirea anatemei împotriva ecumeniștilor. În acest moment, Biserica rusă din Afara Granițelor și Biserica ortodoxă adevărată a Greciei au aceeași rânduială cu privire la nou calendariști și ecumeniști.
• 19 iunie 1966 – sfântul Ioan Maximovici II, arhiepiscop de Shanghai și San Francisco, din Biserica Ortodoxă Rusă din Afara Granițelor adoarme în Domnul în Seattle, Washington. El a fost unul dintre cei mai mari făcători de minuni ai secolului nostru.
• 16 octombrie 1966 – bătrânul Ieronim al Eghinei, făcătorul de minuni si văzătorul cu duhul din Adevărata Biserică Ortodoxă a Greciei, adoarme întru Domnul.
• 25 iulie 1967 – papa Paul al VI-lea se duce la Constantinopol și slujește împreună cu patriarhul Ecumenic Atenagoras.
• octombrie – noiembrie 1967 – căutând sprijin în mișcarea ecumenică, patriarhul Athenagoras vizitează ierarhia din Serbia, România și Bulgaria. El merge de asemenea la CMB în Geneva, și vizitează pe arhiepiscopul Anglican Michael de Canterbury, în Londra, și participă la rugăciuni comune cu acesta.
• 26 octombrie 1967 – patriarhul ecumenic Athenagoras merge la Roma și șede pe un tron egal ca statură cu cel al Papei, și se roagă împreună cu acesta.
• noiembrie 1967 – majoritatea călugărilor din muntele Athos se opun cu mânie “ridicării anatemei de la 1054”.
• 1968 – CMB se întrunește la Upsala, Suedia și pentru prima oară, “ortodocșii” devin membrii constitutivi ai acestei organizații ecumeniste.
• 1968 – arhiepiscopul Vitalie al Canadei (Biserica Ortodoxă Rusă din Afara Granițelor) se pronunță cu privire la întrunirea CMB de la Upsala, Suedia, criticându-i aspru pe ortodocșii care au participat și care se roagă “pentru căutarea Adevărului, pe care nu l-au cunoscut”. El numește de asemenea ecumenismul ca fiind “erezia ereziilor” în acord cu reacția din 1965 a Bisericii Ortodoxe Ruse din Afara Granițelor la “ridicarea anatemelor”.
• decembrie 1968 – epistola de Crăciun a patriarhului ecumenic Atenagoras afirmă că “popoarele lui Hristos” – adică romano-catolicii și ortodocșii, sunt datoare să ajungă la unitate fără ierarhi și teologi. El afirmă de asemenea că a inserat numele Papei Paul al VI-lea în dipticele patriarhiei ecumenice. (Dipticele sunt listele cu episcopi ortodocși care sunt pomeniți în timpul sfintei Liturghii).
• ianuarie 1969 – arhimandritul Ciprian părăsește Biserica oficială nou calendaristă a Greciei și se alătură adevăratei Biserici Ortodoxe a Greciei (G.O.C.) din “motive legate doar de credință” citând al 15-lea canon al sinodului I-II care permite preoților să se despartă și să rupă comuniunea cu episcopii care “cu capul gol”, “predică erezia” “condamnată de către Sfintele Sinoade și Părinți”. Canonul îi numește pe acești episcopi “minciuno-ierarhi și falși învățători”. Ciprian acceptă ecleziologia Adevăratei Biserici Ortodoxe din Grecia. Cincisprezece ani mai târziu, Ciprian va produce o schismă în Biserică, citând același canon pentru a dovedi noile sale opinii că ereticii ar avea har!
• iulie 1969 – în prima sa epistolă îndurerată, mitropolitul Filaret (Biserica Ortodoxă Rusă din Afara Rusiei) afirmă că o uniune a ortodoșilor cu ereticii moderni ecumeniști îi înstrăinează pe acei ortodocși de unitatea Bisericii Universale. Ceva mai devreme în același an, el mustrase pe arhiepiscopul Iacob pentru “…speculațiile voastre ecumenice dăunătoare… ale slujirii împreună cu heterodocșii… care sunt evident neortodoxe și în încălcare față de sfintele Canoane”. Aceste afirmații sunt în concordanță cu poziția Bisericii Ruse din Afara Granițelor față de “ridicarea anatemelor”de la 1965.
• octombrie și decembrie 1969 – mitropolitul Nicodim al Leningradului (Patriarhia Moscovei, pare-se general-maior în KGB) oferă împărtășanie studenților romano-catolici de la colegiul pontifical Russicum din Roma. Patriarhia Sovietică a Moscovei le îngăduie clericilor să administreze tainele sale credincioșilor de rit vechi precum și romano-catolicilor.
• 1969 – Biserica Ortodoxă Rusă din Afara Granițelor declară că Patriarhia Moscovei, prin părtășia în tainele sale cu latinii, s-a făcut ea însăși părtașă ereziei acestora.
• 18/31 decembrie 1969 – mitropolitul Filaret, împreună cu sinodul său de episcopi a Bisericii Ortodoxe Ruse din Afara Granițelor, emite o scrisoare către arhiepiscopul Auxentie (GOC) afirmând validitatea floriniților și confirmând că Biserica Rusă din Afara Granițelor este în comuniune deplină cu aceștia. “…Dorim să vă informăm că sinodul de episcopi ai Bisericii Ruse din Afara Granițelor recunoaște valabilitatea hirotoniilor episcopale ale predecesorului vostru de binecuvântată amintire, răposatul arhiepiscop Akakie (Pappas, seniorul) și hirotoniile ulterioare ale sfintei voastre Biserici. Așadar, luând în considerare de asemenea alte diferite circumstanțe, sinodul nostru de ierarhi consideră pe membrii ierarhiei voastre ca fiind frați întru Hristos aflați în comuniune deplină cu noi. Să fie binecuvântarea Domnului asupra clericilor și a credincioșilor bisericii voastre…” Acest document a fost semnat de mitropolitul Filaret, ierarhii Serafim, Vitalie, Antonie, Averchie, Antonie, Sava, Nectarie, Andrei și Lavru.
• februarie 1971 – papa și patriarhul Ecumenic Athenagoras schimbă scrisori de recunoaștere reciprocă a celeilalte Biserici. Patriarhul Athenagoras anunță de asemenea public că oferă “sfânta” împărtășanie romano-catolicilor și protestanților.
• iulie 1971 – arhiepiscopul Auxențiu și mitropolitul Gherontie (floriniți) hirotonesc doi noi episcopi. Primul era Hrisostom (Kiousis) al Tesalonicului. Acesta, se spune, de la respingerea sa de către arhiepiscopul Leontie în 1963, ar fi apelat pe arhiepiscopul Auxenie în fiecare lună pentru a cere ridicarea sa în rang! În final, arhiepiscopul Auxențiu a cedat după 8 ani. Ceilalți au fost Kalinikos (Khaniotes) de Lamia, Paisie (Eftimiades) de Evripos și Evia, și Akakie (Duskos) de Canada.
• 1/14 septembrie 1971 – negând ferm revendicarea de către sinodul serghianist al fals-numitei patriarhii a Moscovei asupra puterii bisericești sau al legitimității canonice, Sinodul Episcopilor ROCOR emite următoarele: ”Rezoluția privind alegerea lui Pimen Izvekov în calitate de patrhiarh al Moscovei” cu privire la ”adunarea ce se numește pe ea însăși Sinodul Bisericesc a Toată Rusia, adunată la Moscova pe 30 mai – 2 iunie al acestui an cu scopul de a alege patriarh al Moscovei și a toată Rusia”:
  • ”Toate alegerile patriarhului Moscovei începând cu 1943 sunt fără de efect conform canonului 30 al Sfinților Apostoli și canonul al 3-lea al celui de-al 7-lea Sinod Ecumenic, [care declară nul și fără de efect orice adunare în care se exercită controlul autorităților seculare asupra episcopilor, în locul unor alegeri libere de către autoritățile bisericești – întregul sinod al episcopilor al unei Biserici Locale – caterisind persoana pusă în rangul clerical și excomunicând pe toți care sunt în comuniune cu acel numit de către autoritatea seculară]”.
• 17 Septembrie 1971 – schismaticii mateiți își caută corectarea statutului lor necanonic. Ei intră în comuniune cu Biserica Ortodoxă Rusă din Afara Granițelor. Ierarhii Bisericii Ortodoxe Ruse din Afara Granițelor din Boston, arhiepiscopul Filotei al Germaniei și Constantin al Australiei, au săvârșit o “hirotesie” (punerea mâinilor cu rugăciuni de îndreptare) asupra ierarhilor mateiți mitropolitul Kallistos al Corintului și Epifanie al Kition-ului. La întoarcerea lor în Grecia, cei doi episcopi trebuiau să săvârșească aceeași rugăciune asupra fraților lor ierahi, ca parte a condițiilor stabilite de Biserica Rusă din Diasporă pentru îndreptarea episcopilor mateiți care au fost hirotoniți de către un singur episcop. Episcopii mateiți din Grecia, în orice caz, s-au răzgândit și au refuzat să li se sărvârșească aceste rugăciuni.
• 1971 – a doua epistolă îndurerată. Sinodul Arhieresc al Bisericii Ortodoxe Ruse din Afara Granițelor îi avertizează pe toți episcopii ortodocși din lume că ecumenismul este o “erezie periculoasă”. Acest gest este în acord cu reacția din 1965 la “ridicarea anatemei”.
• iulie 1972 – patriarhul Ecumenic Atenagora moare și este înmormântat; o ceremonie cu sicriul închis. El va fi ținut minte pentru ridicarea ilegală a anatemei de la 1054 împotriva ereziei papalității, ca fiind o forță motrice a ereziei ecumenismului și pentru primirea la împărtășanie a romano-catolicilor, protestanților și a arhiepiscopului Canterbury. El este urmat de Dimitrie (mason de gradul 33, loja mamă a Turciei, membru al lojilor grecofone “Houlous” & “Hakikat”). Discursul lui de la întronare este pur ecumenist, adresându-se Papei de la Roma cu titlul de conducător al creștinățății. El promite să continue politicile ecumeniste ale lui Atenagoras.
• iulie 1972 – sfânta Comunitate (non-zeloții) de la Muntele Athos emite o enciclică de încetare a pomenirii patriarhului ecumenic din pricina “noului climat care a fost instaurat”! Călugării zeloți din Muntele Athos nu îl pomenesc în continuare pe patriarhul ecumenic și le urmează floriniților. Până în septembrie, șapte sfinte mănăstiri din Athos alcătuite din călugări ziloți, în continuare nu îl pomenesc pe patriarhul ecumenic: Esfigmenou, Karakallou, Simonopetra, Sfântul Pavel, Xenofont, Grigoriu și Kostamonitou.
• martie 1974 – patriarhul Ecumenic Dimitrie impune pedepse asupra a 13 călugări din cadrul unor mănăstiri nepomenitoare, printre care se află: arhimandritul Atanasie (stareț la Esfigmenou), arhimandritul Evdochim (stareț la Xenofont), arhimandritul Dionisie de la Grigoriu și arhimandritul Andrei de la Sfântul Pavel.
• iunie 1974 – floriniții emit o enciclică adresată întregului lor cler, reafirmându-și poziția cu privire la comuniunea și mirungerea în ce le privește pe Bisericile oficiale nou-calendariste declarând că “Slujirea Sintelor Taine de către nou calendariști a fost interzisă de la începutul schismei Bisericii oficiale; iar voi trebuie să urmați această linie de conduită neabătut…” și că, aceia dintre nou calendariști care se alătură G.O.C. “trebuie să fie mirunși cu Sfântul Mir de origine canonică, în conformitate cu primul canon al Sfântului Vasile cel Mare”. Întreg clerul florinit a primit această mărturisire de credință și această reafirmare a practicii lor, inclusiv starețul Ciprian de la Mănăstirea din Fili.
• septembrie 1974 – sfânta mănăstire Esfigmenu rămâne singura mănăstire nepomenitoare din Muntele Athos. Ei sunt amenințați către forțe speciale trimise de către ecumeniști. Toți cei 60 călugări rezistă, și înalță un steag negru deasupra zidurilor mănăstirii pe care scrie “Ortodoxie sau moarte”. Ei sunt hirotoniți de către și sunt adepții episcopilor floriniți.
• 1974 – menționând hirotonirile repetate săvârșite de către arhiepiscopul Auxențiu (Florinit) fără aprobarea sinodului, trei episcopi se separă de sinod: Hrisostom (Kiousis) al Salonicului, Akakie (Pappas, cel tânăr) al Diauliei și Gabriel al Cycladelor. Cei trei epsicopi nu cauzează o schismă prin formarea unui nou sinod, ci se separă de Auxențiu, astfel încât să nu fie părtași împreună cu el la păcatele hirotonirii unor bărbați (ca preoți și ca episcopi) a căror vrednicie nu este confirmată. Auxențiu va căuta să provoace ravagii în rândurile floriniților prin hirotonirea de oameni nevrednici. Hrisostom (Kiousis) va continua să-l denunțe pe arhiepiscopul Auxențiu și pe sinodul său până în 1985. Toate cererile din partea lui Auxențiu către Hrisostom de a apărea în fața Sfântului Sinod pentru a-și prezenta criticile și pentru a încerca să rezolve problemele se dovedesc inutile. Hristostom va rămâne doar distant și va critica în continuare.
• 1975 – mărturisirea de la Thyateira, din partea nou calendaristului grec mitropolitul Atenagoras (Kokkinakis) al Thyateirei și Marii Britanii, declară valide episcopia și preoția anglicanilor, copților-armenilor, romano-catolicilor și ortodocșilor; și prin urmare, tainele anglicanilor și romano-catolicilor sunt cele ale Uneia, Sfinte, Sobornicești și Apostolești Biserici! Această mărturisire este sprijinită oficial de patriarhul ecumenic Dimitrie; această mărturisire afirmă de asemenea că “ideea că masoneria este o religie este greșită”!
• februarie 1976 – mateiții rup comuniunea cu Biserica Ortodoxă Rusă din Afara Granițelor pentru că nu pot obține o scrisoare de condamnare din partea lor (spunând că nou calendariștii sunt schismatici și fără harul sfintelor lor taine) și pentru că arhiepiscopul Antonie de la Geneva continua să slujească împreună cu nou calendariștii, în nesupunere față de Sinodul Bisericii Ortodoxe Ruse din Afara Granițelor (ROCOR). Prin urmare, mateiții presupun că Biserica Ortodoxă Rusă din Afara Granițelor primește ideea neortodoxă că bisericile eretice ecumeniste “ortodoxe” au har. Ei reintrepretează de asemenea acea “punere a mâinilor” de către Biserica Ortodoxă Rusă din Afara Granițelor asupra mateiților petrecută în 1971 ca fiind o scoatere din schismă a Bisericii Ortodoxe Ruse din Afara Granițelor de către mateiți, pentru că ei afirmă că de la 1924 până în 1971, Biserica Rusă din Afara Granițelor a fost schismatică. Mai târziu, ei blasfemiază prin repudierea și renunțarea la hirotesia lor de la 1971 primită din partea Bisericii Ortodoxe Ruse din Afara Granițelor.
• iulie 1977 – mitropolitul Kallistos îi părăsește pe mateiți și se alătură floriniților, din frustrare față de poziția radicală a mateiților și pentru neconformarea față de condițiile venite din partea Bisericii Ortodoxe Ruse din Afara Granițelor formulate în septembrie 1971.
• 30 iunie 1978 – arhiepiscopul Andrei Rimarenko de la Novo-Diveyevo adoarme întru Domnul de ziua numelui său. El a fost ultimul dintre bătrânii înainte văzători de la Optina, ucenic al Noului Martir, Sfântul Nectarie de la Optina. Înainte de a pleca la Domnul, l-a binecuvântat pe părintele schimonah Grigorie de a începe Schitul Adormirea Maicii Domnului din Colorado.
• 1978 – arhiepiscopul Auxențiu (florinit) îl hirotonește cu aprobare sinodală pe arhimandritul Eftimie ca episcop al Saloniclului pentru a-i servi pe credincioșii din G.O.C (Genuine Orthodox Church – Adevărata Biserică Ortodoxă) aflați în cel de-al doilea mare oraș al Greciei. Credincioșii au acum reprezentare în Sinodul de la Atena. Toate bisericile G.O.C. din Salonic îl primesc ca episcop al lor, mai puțin biserica mitropolitului Hrisostom (Kiousis), care se separase de sinod în 1974. Salonicul are acum doi episcopi, unul legitim, mitropolitul Eftimie, și unul renegat, mitropolitul Hrisostom (Kiousis).
• 1978 – arhiepiscopul Auxențiu (florinit), fără aprobarea sinodului său hirotonește ca episcop pe preotul rus Gabriel din Biserica Rusă din Afara Granițelor, aflată sub arhiepiscopul Antonie al Genevei, ca episcop de Lisabona, Portugalia. Din pricina acestei hirotoniri relațiile dintre arhiepiscopul Auxențiu și Biserica Rusă din Afara Granițelor se răcesc.
• 1978 – în timpul unei audiențe oficiale la noul ales Papă Ioan Paul I, arhi-ecumenistul mitropolit Nicodim al Leningradului (Patriarhia Moscovei) se prăbușește și moare la picioarele Papei, de la care primise “ultimul său ritual” ! Mai târziu se află că Nicodim adoptase in secret romano-catolicismul.
• februarie 1979 – arhiepiscopul Auxențiu ia în considerare mai mulți candidați la episcopie și îi respinge pe cei propuși de mitropolitul Gherontie al Salamisului. Când află Ciprian că nu este luat în considerare nici de Auxențiu nici de Gherontie, el îi ațâță pe mitropolitul Kallistos al Corintului cât și pe mitropolitul Antonie al Megarei să hirotonească episcopi doar pe propria autoritate și să formeze un sinod separat.
• februarie 1979 – Kallistos al Corintului și Antonie al Megarei, fără înștiințarea prealabilă a arhiepiscopului lor Auxențiu, hirotonesc pe următorii opt arhimandriți: Ciprian de Fili, Calinic de Ahaia, Matei, Gherman, Kalliopios, Mercurie și un alt Calinic al celor douăsprezece insule. Aceste hirotoniri s-au făcut fără înștiințare prealabilă a arhiepiscopului. Cel puțin la doi dintre arhimandriți, lui Maxim și Calinic al celor douăsprezece insule li s-a spus că hirotonirile fuseseră aprobate în mod corespunzător de către arhiepiscopul Auxențiu. După săvârșirea hirotonirilor, episcopul Ciprian de Fili a anunțat presupusul motiv pentru formarea noului sinod. Era vorba despre curățarea Bisericii de influența arhiepiscopului Auxențiu. Acum, cu ivirea sinodului necanonic kalistit, existau două sinoade în Grecia având aceeași ecleziologie. Mai târziu, în 1983, Kallistos se va simți trădat atunci când Ciprian va predica noua sa învățătură cu privire la existența harului la nou calendariști și ecumeniști, și din cauza obișnuinței acestuia de a le acorda acestora Sfânta Împărtășanie la mănăstirea lui. Sinodul kalistit se va prăbuși în cele din urmă.
• 9 martie 1979 – Orthodoxos Typos – ziarul bisericesc grecesc semnalează caterisirea celor zece episcopi kalistiți de către arhiepiscopul Auxențiu pentru dizidență și hirotoniri necanonice. Majoritatea episcopilor se vor întoarce în cele din urmă la arhiepiscopul Auxențiu, vor fi reprimiți cu tot cu hirotonia lor, și se vor număra printre membrii sinodului G.O.C al lui Auxențiu. Kallistos se va retrage în pocăință la mănăstirea sa din Corint pentru totdeauna. Mitropolitul Ciprian va fi singurul episcop care nu se va întoarce.
• 1/14 octombrie 1979 – de sărbătoarea Sfântul Acoperământ al Preafintei Născătoarei de Dumnezeu – sfânta mănăstire a Adormirii Maicii Domnului este consacrată oficial cu binecuvântarea arhiepiscopului Serafim de Chicago și America de Vest al Bisericii Ortodoxe Ruse din Afara Granițelor. Arhiepiscopul este de acord să-l hirotoniseacă pe schimonahul părintele Grigorie ca diacon pe data de 23 decembrie, de sărbătoarea Sfântului Naum, Luminătorul Bulgariei și ca preot de Duminica Tuturor Sfinților Rusiei în anul următor.
• 1980 – arhimandritul Mark (Arndt) este hirotonit episcop în Germania (Biserica Rusă din Afara Granițelor). Convertit german care fusese tuns în monahism doar cu cinci ani mai înainte, el a fost primit în Biserica Rusă din Afara Granițelor, fără botez, venind de la Protestantism. Arhiepiscopul Mark devine astfel cel mai mare în rang cleric nebotezat dintre convertiții Bisericii Ortodoxe Ruse din Afara Granițelor!
• iunie 1980 – Atlanta, Georgia: arhiepiscopul Iacob (arhiepiscopia greacă a Americii de Nord și de Sud) slujește o slujbă ecumenică “fără precedent” împreună cu catolicii, protestanții, baptiștii, luteranii, prezbiterienii, metodiștii uniți și chiar cu reprezentanți ai religiei iudaice.
• 1981 – Grecia intră în Uniunea Europeană
• 1982 – sinodul Mateit se leapădă din nou de rugăciunile de corecție din 1971 (hirotesia) săvârșite asupra a doi dintre episcopii lor la Boston.
• mai 1982 – patriarhul Partenie al Alexandriei (Masonul) a proclamat în mod deschis islamul ca fiind o mare religie a marelui Dumnezeu și pe Mahomed ca apostol al Lui.
• 1983-1985 – reunirile “Sinodului Kallistit”: treptat Antonie de Megara, Maxim, Gherman, Calinic, Matei. Kalliopios și celălalt Calinic sunt primiți înapoi în sinodul arhiepiscopului Auxențiu (florinit). Kallistos se pensionează la mănăstirea lui de metanie și acolo adoarme întru Domnul. Astfel, după cum vom vedea, sinodul care s-a format în 1979 este acum reunit cu sinodul arhiepiscopului Auxențiu, cu o singură excepție: Ciprian, a cărui ambiție va provoca în continuare multă vătămare Bisericii.
• vara 1983 – Consiliul Mondial al Bisericilor (CMB) organizează o slujbă la o întrunire de la Vancouver Canada, la care au fost prezenți reprezentanți ortodocși, catolici, protestanți de orice grupare, evrei, mahomedani, budiști, hinduși, șamani, vraci și vrăjitori. La o conferință precedentă de la Lima, Peru, CMB declarase că botezul, euharistia și hirotoniile tuturor denominațiilor sunt valide și acceptabile.
• iulie / august 1983 – Sinodul Arhieresc al Bisericii Ortodoxe Ruse din Afara Granițelor, la o întrunire din Canada, declară: “Celor ce atacă Biserica lui Hristos învăţând că Biserica Sa este împărţită în aşa-zise „ramuri” ce se deosebesc în doctrină şi în felul de viaţă, sau că Biserica nu există în chip văzut, ci va fi alcătuită în viitor când toate „ramurile” – sectele, denominaţiunile şi chiar religiile – vor fi unite într-un singur trup, şi care nu deosebesc Preoţia şi Tainele Bisericii de cele ale ereticilor, ci spun că botezul şi euharistia ereticilor sunt valabile pentru mântuire; prin urmare, celor ce cu bună-ştiinţă sunt în comuniune cu aceşti eretici mai-nainte-pomeniţi sau celor ce susţin, răspândesc sau păzesc erezia lor ecumenistă sub pretextul dragostei frăţeşti sau al presupusei uniri a creştinilor despărţiţi, Anatema!” Aceasta este asemenea cu reacția Bisericii Ortodoxe Ruse din Afara Granițelor de la 1965 față de „ridicarea anatemei de la 1054” de către Atenagoras.
• 1984 – episcopul Kallistos Ware al Angliei, sub patriarhia Ecumenică, confirmă în scris că el acordă împărtășanie ereticilor monofiziți.
• 20 ianuarie 1984 – mitropolitul Ciprian de Fili este acuzat în mod public de către ziarul Orthodox Typos (cel mai important ziar religios din Grecia) de primirea a sute de nou calendariști la mănăstirea sa, de rugăciuni în comun cu ei și de acordare a împărtășaniei, o practică interzisă vechi-calendariștilor.
• 1984 – mitropolitul Ciprian de Fili produce tulburare printre episcopii vechi-calendariști rămași în sinodului său, pentru că el crede acum că nou-calendariștii au har (câțiva ani mai înainte, el mărturisise invers). Astfel, după realizarea re-unificării sinodului Kallistit, au mai rămas doar doi: Giovanni, care nu simțea nici o afinitate cu floriniții, și Ciprian de Fili, care se înstrăinează el însuși de sinodul său și de toți ceilalți episcopi vechi-calendariști din Grecia din pricina noii sale învățături despre “sfinții eretici” – ereticii ecumeniști, care pot invoca harul Duhului Sfânt asupra altarelor lor pentru sfințirea tainelor lor.
• iunie 1984 – arhiepiscopul florinit Auxențiu (Pastras) și episcopul Gabriel (Lisabona), în ciuda obiecțiunilor a doi clerici aflați de față, îl hirotonesc pe Iacob al portugaliei ca episcop vicar al lui Gabriel.
• octombrie 1984 – cu binecuvântarea arhiepiscopului Auxențiu episcopii portughezi Gabriel și Iacob hirotonesc ca episcopi pe un portughez și doi italieni. Unul dintre italieni, Grigorie de Aquileia, a fost papistaș, apoi metodist, apoi călugăr benedictin și preot papistaș, apoi în 1944 un adorator fascist al lui Mussolini, iar după moartea lui Mussolini, membru al patriarhiei Moscovei. În acord cu astfel de hirotoniri au fost și episcopii: Gherasim al Tebei, Maxim al Cefaloniei, Gherman al Tesaliei, Atanasie al Larissei.
• 1985-1990 – Mihail Gorbaciov introduce reforma Glasnost și Perestroica și începe descentralizarea URSS-ului care atinge punctul culminant în Decembrie 1991.
• 1985 – episcopii floriniți sunt acum în număr de 17 după întoarcerea sinodului Kallistit. Ciprian și Giovanni rămân separați de episcopii sinodului lor, și hirotonesc în pripă pe Nifon al Keniei, și Hristostom de Etna (USA) amândoi bănuiți a avea un caracter îndoielnic. Mai târziu, Nifon este caterisit și se spune că ar fi avut 10 soții! Ciprian este ales atunci președinte al sinodului lor, autointitulându-se “Biserică Ortodoxă Autentică a Greciei” (aceeași titulatură ca și floriniții) și apoi Adevărata Biserică Ortodoxă (T.O.C.), un sinod de “rezistență” cu o “nouă” teologie asupra harului. El se consideră a fi singurul ierarh din Grecia care are o mărturisire corectă de credință! El le cere tuturor adepților săi să-l numească și să i se adreseze cu apelativul “TATĂL”!
• 1985 – arhiepiscopul Mark (Biserica Ortodoxă Rusă din Afara Granițelor) al Germaniei vizitează muntele Atos și îl pomenește pe patriarhul Dimitrie la Liturghia săvârșită la mănăstirea sârbă Hilandaru. Când se întoarce la Schitul Profetului Ilie, în ziua aceea, călugării refuză să îi sărute mâna. Arhiepiscopul Mark nu a fost nici mustrat și nici îndreptat de către Biserica Ortodoxă Rusă din Afara Granițelor.
• iulie 1985 – “afacerea Tsakos” – fostul nou calendarist Dorotei (Tsakos) (caterisit de nou calendariști pentru homosexualitate) a fost hirotonit ca “mitropolit de Sparta și al întregului Peloponez” după Paștile anului 1985 de către mitopolitul Maxim al Cefaloniei și mitropolitul Gherasim al Tebei, la porunca arhiepiscopului Auxențiu (Pastras). Când a fost renegat de către episcopii ce l-au hirotonit, s-a format o comisie pentru aflarea adevărului.
• 22 octombrie 1985 – sfântul sinod florinit i-a CATERISIT pe episcopii ofensatori ai “afacerii Tsakos”: arhiepiscopul Auxențiu, mitropoliții Gherasim al Tebei și Maxim al Cefaloniei, și pe alți doi pentru hirotonirea lui Tsakos, mințirea Sinodului și crearea de schismă. Acesta a fost rezultatul audierilor din cadrul investigațiilor care au început pe 6/19 iulie 1985. Sinodul florinit ia în sfarșit măsuri împotriva președintelui său și îl îndepărtează pe Auxențiu, care a devenit o sminteală și un reproș pentru G.O.C. Moștenirea hirotonirilor sale nevrednice va continua să vatăme Biserica în anii care au urmat.
• noiembrie 1985 – dreptul mărturisitor, Mitropolitul Filaret, “mărturisitorul” al Bisericii Ortodoxe Ruse din Afara Granițelor, cunoscându-și dinainte plecarea, adoarme în Domnul și i se organizează o înmormântare tradițională cu sicriul deschis. Arhiepiscopul Vitalie al Canadei este ales mitropolit al Bisericii Ortodoxe Ruse din Afara Granițelor.
• ianuarie 1986 – sinodul G.O.C îi cere lui Hrisostom (Kiousis) să fie întronat ca arhiepiscop al Atenei, și conducător al sfântului sinod. Mitropolitul Petru (Astoria) se alătură sinodului. Aceasta s-a făcut nu pentru că episcopii au văzut în Hrisostom (Kiousis) vreo înzestrare care ar fi depășit pe ale celorlalți, sau pentru că au observat vreo virtute deosebită. S-a procedat astfel pentru a se rezolva problema Salonicului de a avea doi episcopi pe un singur scaun. Mitropoliții Akakie (Diaulia) și Gabriel (al Cicladelor) rămân distanți.
• noiembrie 1986 – arhiepiscopul Hrisostom (Kiousis) și sinodul florinit îl caterisesc pe mitropolitul Ciprian de Oropos și Fili, împreună cu episcopii hirotoniți de el pentru că: 

1. învață că ecumeniștii nou calendariști au harul Sfântului Duh prezent în tainele lor;
2. acordă împărtășanie nou calendariștilor și ecumeniștilor; și
3. crează schismă și își formează propriul sinod în Grecia (luându-și același nume ca G.O.C. și cauzează prin aceasta confuzie în rândul oamenilor)
   • Înainte de caterisirea sa, Ciprian a fost somat de trei ori să răspundă pentru faptele lui. El a refuzat să se prezinte, afirmând că floriniții, episcopii care l-au hirotonit, nu au autoritate asupra lui! El începe acum o campanie de defăimare a adevăratului Sfânt Sinod de episcopi, numindu-i extremiști (pentru mărturisirea lor adevărată de credință).

• noiembrie 1986 – arhiepiscopul Mark atacă în scris cartea “Învățătura Sfintei Biserici Ortodoxe” tipărită la schitul Adormirii Maicii Domnului cu binecuvântarea mitropolitului Vitalie. Cartea fusese revizuită și aprobată atât de mitropolitul Vitalie cât și de episcopul Grigorie (Grabble) al New York-ului. Mark nu acceptă respingerea ortodoxă a lui Augustin și a ereziilor sale.
• decembrie 1986 – din cauza acuzațiilor făcute de către șase călugări cu privire la conduita homosexuală a starețului Pantelimon (Metropolis) și a clerului Mănăstiri Schimbării la față a Mântuitorului (Boston), Biserica Rusă din Afara Granițelor îl suspendă pe stareț și pe alți trei clerici. În decembrie, în vreme ce investigațiile erau încă în desfășurare, iar suspendările încă în vigoare, mănăstirea se separă de Biserica Ortodoxă Rusă din Afara Granițelor. Se alătură mitropoliților independenți Akakie (Diaulia) și Gabriel (al Cicladelor) și cu care se unește pentru a forma un alt sinod în Grecia. Mănăstirea convinge multe parohii ale Bisericii Ortodoxe Ruse din Diasporă să li se alăture în plecarea lor, acuzând Biserica Ortodoxă Rusă de ecumenism! Biserica Ortodoxă Rusă din Afara Granițelor îl caterisește pe arhimandritul Pantelimon (Metropolis) și pe toți clericii care îl urmează. Mănăstirea nu caută să se alăture floriniților pentru că G.O.C. este în comuniune cu Biserica Ortodoxă Rusă din Afara Granițelor și respingerea din partea acesteia ar fi sigură.
• 1987 – arhiepiscopul Mark, fără permisiunea mitropolitului Vitalie, începe să viziteze anual Grecia pentru a sluji împreună cu caterisitul mitropolit Ciprian de Fili. El nu este mustrat pentru aceasta.
• 1987 – arhiepiscopul Lavru, secretar al sinodului, face publică o “directivă cu caracter obligatoriu” a sinodului de episcopi ai Bisericii Ortodoxe Ruse din Afara Granițelor către întreg clerul și mirenii săi, reafirmând strategia Biserici de a nu sluji împreună cu nou calendariștii sau cu ecumeniștii.
• 1987 – datorită numărului copleșitor de dovezi tulburătoare cu privire la abaterile morale de la Mănăstirea Sfintei Schimbări la Față a Mântuitorului (Boston), mitropoliții Akakie și Gabriel o abandonează. Cererile venite din partea mănăstirii ajung la caterisitul “arhiepiscop” Auxențiu (Pastras) iar acesta îi primește pe aceia care au fost caterisiți chiar de către cei hirotoniți de el însuși. Auxențiu (Pastras) care l-a primit pe homosexualul Dorotei (Tsakos) îl primește acum pe homosexualul stareț Pantelimon (Metropolis).
• noiembrie 1987 – patriarhul ecumenic Dimitrie și clerul său slujesc o mesă papală împreună cu Papa Ioan Paul al II-lea la Roma.
• 1 noiembrie 1988 – proslăvirea noilor-Martiri din Rusia care au suferit sub jugul comunist, de către Biserica Rusă din Afara Granițelor. Se apreciază că sunt 15 milioane de noi martiri pentru Hristos și pentru Biserica Sa.
• 1988 – arhiepiscopul Mark (Biserica Ortodoxă Rusă din Afara Granițelor) îi îngăduie ieromonahului său Teodor să locuiască la Sfântul Munte Atos și să-l comemoreze pe patriarhul ecumenic Dimitrie în timpul slujbelor sale liturgice. El îl trimite de asemenea pe diaconul său Agapit la Atos pentru o vizită extensivă la Mănăstirea Xiropotamu unde slujește împreună și-l comemorează pe patriarhul ecumenic Dimitrie. Această faptă nu este mustrată sau îndreptată de către mitropolitul Vitalie al Bisericii Ruse din Afara Granițelor.
• septembrie 1989 – mitropolitul Pitirim de Volokalamask (patriarhia Moscovei) declară că va publica Coranul pentru adepții islamului din Rusia.
• octombrie 1989 – patriarhul Partenie de Alexandria declară din nou că “Mahomed este un Apostol al lui Dumnezeu… un om al lui Dumnezeu care a lucrat pentru Împărăția lui Dumnezeu”… și că “atunci când vorbesc împotriva Islamului sau a Budismului, atunci nu sunt în acord cu Dumnezeu”.
• decembrie 1989 – se termină comunismul în Uniunea Sovietică. Este sfârșitul oficial al Războiului Rece. Uniunea Sovietică devine Rusia
• începutul anilor 1990 – Biserica Ortodoxă Rusă din Afara Granițelor (Russian Orthodox Church Outside of Russia – ROCOR) dezvăluie faptul că a stabilit deja o ierarhie în Rusia pentru primirea bisericilor din cadrul patriarhiei Moscovei. ROCOR declară public că, fără cunoștința autorităților, unul dintre episcopii ei, autorizat de către Sinod, a reușit să pătrundă în URSS și să hirotonească în mod secret la Moscova în 1982 un preot din catacombe, pe părintele Lazăr (Zhurbenko)
• 25 martie 1990 – parohia Sfântului Constantin cel Mare din Suzdal, Arhiepiscopia Vladimir, sub arhimandritul Valentin (Rusanțov), devine prima parohie care părăsește patriarhia Moscovei și se alătură la ROCOR.
• 8/21 iunie 1990 – sărbătoarea Sfântului Teodor, luminătorul Suzdal-ului. Ierarhii ROCOR Ilarion al Manhattanului, Mark al Berlinului, și Lazăr de Tambov împreună cu arhimandritul Valentin și clerul acestuia slujesc prima liturghie ierarhică sub ROCOR la parohia Sfântul Constantin.
• iulie 1990 – episcopul Lazăr de Tambov se plânge de amestecul lui Mark al Berlinului pe teritoriul rus. Mark nu acordă nici o atenție acestui fapt și hirotonește preoți pentru Rusia de parcă Rusia ar aparține de eparhia Germaniei. Faptele sale necanonice nu sunt mustrate de către mitropolitul Vitalie.
• septembrie 1990 – ACORDUL DE LA CHAMBESY: ”Ortodoxia” Mondială ecumenistă și monofiziții semnează “acordul de la Chambesy” în care ambele părți se pun în mod fundamental de acord să IGNORE ULTIMILE PATRU SINOADE ECUMENICE și să se unească. “Ortodocșii” au fost de acord să “ridice anatemele” împotriva monofiziților eretici și a ereziei lor!
• 1991 – Rusia devine “independentă”, de vreme ce statul sovietic comunist se prăbușește și, împreună cu Ucraina și Belarus alcătuiește Comunitatea Statelor independente.
• 1991 – patriarhul ecumenic Dimitrie moare și este înmormântat în cadrul unei ceremonii cu sicriu închis. El este urmat de Bartolomeu al Calcedonului.
• februarie 1991 – ROCOR hirotonește pe arhimandritul Valentin de Suzdal la episcopia din Bruxelles, Belgia. Cei care îl hirotonesc sunt arhiepiscopul Antonie de Geneva, arhiepiscopul Mark al Berlinului, episcopul Grigorie (Grabbe) al Manhattan-ului, și episcopul Lazăr de Tambov. Numeroase parohii din Rusia încep să i se alăture episcopului Valentin.
• iulie 1991 – sinodul patiarhiei Antiohiei implementează o serie de măsuri care ținteau să atingă uniunea deplină cu bisericile monofizite siriene. În “acordul lor de principii”, ei permit de asemenea rugăciuni în comun și intercomuniunea cu iacobiniții. Monofiziții sunt organisme creștine eretice care s-au separat de ortodoxie în secolul al V-lea, neprimind cel de-al patrulea sinod ecumenic al Bisericii precum și cele ce au urmat acestuia. Ei cred doar în firea divină a lui Hristos.
• iulie 1991 – sinodul florinit (G.O.C.) face o declarație împotriva acordului de la Chambesy, spunând că acei păstori care l-au semnat, precum și turmele lor, sunt monofiziți și nu ortodocși. Ei au atras asupra capetelor lor anatemele sinoadelor ecumenice, și sunt în afara Bisericii, în afara mântuirii, iar partea lor este cu aceea a tuturor ereticilor. Biserica Ortodoxă Rusă din Afara Granițelor și muntele Athos dau glas unor dezaprobări similare ale acordului de la Chambessy.
• 1992 – Biserica Ortodoxă Rusă din Afara Granițelor (mitropolitul Vitalie) intră în comuniune cu Sinodul Român de Rezistență care este în comuniune cu mitropolitul Ciprian. Ce rezultat s-ar fi realizat prin această uniune era nesigur la vremea aceea. Ar fi condus la ruperea comuniunii românilor cu Ciprian, sau ar fi dus la unirea ROCOR-ului cu Ciprian? După cum a dovedit-o trecerea timpului, acesta a fost primul pas spre uniunea cu Ciprian, deși nu a existat niciodată vreo declarație oficială din partea ROCOR că ecleziologia românească era identică cu cea a ROCOR-ului.
• martie 1992 – o conferință a “ortodoxiei mondiale” se întrunește la Constantinopol și se reafirmă angajamentul față de ecumenism și se fac amenințări la adresa “schismaticilor” – Biserica Ortodoxă Rusă din Afara Granițelor și Biserica Ortodoxă Autentică (G.O.C.) a Greciei.
• mai 1992 – o delegație a patriarhului ecumenic, având ajutor din partea poliției statului, îi alungă din Muntele Athos pe călugării ruso-americani ai Bisericii Ortodoxe Ruse din Afara Granițelor de la Schitul Sfântului Profet Ilie, care nu-l comemorează pe patriarhul Bartolomeu.
• octombrie 1992 – patriarhul Pavle al Serbiei este primit de arhiepiscopul Antonie de San Francisco (Biserica Ortodoxă Rusă din Afara Granițelor) în catedrala rusă, cu depline onoruri patriarhale. Mitropolitul Vitalie nu-l mustră pe arhiepiscopul Antonie.
• 9 ianuarie 1993 – patriarhul Bartolomeu trimite felicitări papei de la Roma cu ocazia unei întruniri de rugăciune speciale în cinstea lui Francisc de Assisi, spunând: “…este de mare trebuință pentru noi să participăm la această rugăciune, cu atât mai mult cu cât s-a anunțat că va avea loc sub patronajul spiritual al Sfântului Francisc, marele sfânt al acestei țări…” Patriarhul Pavle al Serbiei a adăugat de asemenea “Ne-ați informat că vor participa la această adunare pentru rugăciune episcopi și alți reprezentanți proeminenți ai Bisericii Romano Catolice din toată Europa, reprezentanți ai altor Biserici Creștine și confesiuni din Europa, precum și reprezentanți ai Islamului și ai altor mari religii. Ne bucurăm sincer că această rugăciune în comun va avea loc la Assisi, patria acelui drept și adevărat servitor al Domnului (Francisc) ale cărui moștenire spirituală și învățături l-au făcut un apostol al smereniei, pocăinței, păcii și dragostei. El a construit un pod autentic între creștinii din Apus și din Răsărit”!!!
• 14/27 aprilie 1993 – arhiepiscopul Lazăr scrie Sinodului că în baza ukazului nr. 362 a Preasfințitului Patriarh Tihon, el consideră că deciziile Sinodului nu sunt obligatorii de executat pentru Adevărata Biserică Ortodoxă din Catacombe. Dar, el insistă, nu întrerupe comuniunea cu ROCOR. Ca rezultat al acestui fapt, fără a-l consulta sau pe dioceza sa, ROCOR îl retrage și administrația parohiilor este transferată mitropolitului Vitalie.
• mai 1993 – episcopul Grigorie (Grabbe) informează sinodul ROCOR despre repetatele acțiunil necanonice ale arhieposcopului Mark al Berlinului și ale episcopului Varnava de Cannes din Afara Granițelor eparhiilor acestora, mai ales din Rusia. Raportul afirmă că, în ciuda haosului generat de către acești episcopi, episcopul Valentin și-a adăugat 63 de parohii la eparhia sa, și estimează că acum are 20.000 de credincioși. Ignorând drepturile canonice și chiar existența episcopilor ruși, episcopul Varnav de Cannes, Franța, cere și i se refuză dreptul de a administra toate parohiile Bisericii Libere din Rusia. Mai mult decât atât, el este criticat pentru incompetența  scandaloasă pusă în evidență în scrisoarea sa frățească adresată locțiitorului patriarhiei kievene total necanonice și auto instituite în numele ROCOR. În vederea luptei legale a ROCOR cu patriarhia Moscovei, Varnavas scrie că “vă implorăm, înălțimea voastră, ca prin intermediul patriarhiei Kievene condusă de dvs, să acordați o bază juridică activității noastre ecleziastice și să ne primiți în comuniune frățească”. Deși episcopul Grigorie (Grabble) a făcut apel la caterisirea lui Varnava, sinodul doar l-a suspendat în cele din urmă și l-a trimis pentru o vreme la Ierusalim.
• iunie 1993 – din cauza incompetenței continue a mitropolitului Vitalie de a administra de la New York bisericile din Rusia, eparhia Suzdal decide să imite acțiunile mai timpurii din acel an ale episcopului Lazăr prin stabilirea unei administrații temporare separate de ROCOR, deși încă în comuniune cu aceasta.
• 17-24 iunie 1993 – se alcătuiește Uniunea de la Balamand în care patriarhiile Constantinopolului, Alexandriei, Antiohiei, Moscovei, împreună cu alte câteva “biserici ortodoxe locale”, se pun de acord cu romano-catolicii că împărtășesc “…o credință, o preoție, un botez” și că “ele sunt biserici surori (doi plămâni ai aceluiași trup) și că trebuie să caute comuniunea desăvârșită și totală”!!!
• martie 1994 – la congresul eparhial de la Suzdal, se decide a se stabili o “administrație bisericească superioară temporară” (THCA). În timpul congresului THCA, arhiepiscopul Lazăr Jurbenko și nou înălțatul la rang de arhiepiscop Valentin hirotonesc trei noi episcopi: episcopul Teodor de Borisovskoye și Sanino, episcopul Serafim de Suhumi, și episcopul Agatanghel de Simferopol. Congresul își exprimă dorința ca sinodul ROCOR să recunoască această administrație bisericească superioară temporară, precum și hirotoniile pe care le sevârșește. Cu prilejul altor rezoluții, congresul hotărăște să îl pomenească în timpul slujbelor divine pe mitropolitul Vitalie, cu care dorește să rămână în comuniune de rugăciune.
• martie 1994 – arhiepiscopul Mark al Germaniei (Biserica Ortodoxă Rusă din Afara Granițelor) călătorește în Serbia și, cu ocazia sărbătorii Bunei-Vestiri, slujește împreună cu ierarhi sârbi printre care se află și binecunoscutul ecumenist, episcopul Lavrentie. Acest act nu a fost mustrat sau corectat de către Biserica Rusă din Afara Granițelor.
• iulie 1994 – Biserica Ortodoxă Rusă din Afara Rusiei se unește cu caterisitul ecumenist mitropolitul Ciprian de Fili, și al lui “sinod de rezistență”, împotriva dorințelor manifestate de către mitropolitul Vitalie, care acceptă totuși consensul episcopilor săi. El făgăduiește însă să nu slujească împreună cu Ciprian. În justificarea acestei uniuni, Biserica Rusă din Afara Granițelor afirmă acum că teologia lui Ciprian este identică cu propria sa teologie, afirmând prin aceasta că ecumeniștii fac parte din Biserică și că au Taine valide! Mitropolitul Vitalie îi promite arhimandritului Grigorie de la Schitul Adormirea Maicii Domnului că el (mitropolitul Vitalie) nu va sluji niciodată împreună și nu va consuma uniunea cu Ciprian, și îl îndeamnă să nu părăsească ROCOR. Arhimandritul Grigorie îi dă crezare mitropolitului Vitalie și rămâne în ROCOR.
• noiembrie 1994 – episcopul Valentin pregătește un protest împotriva uniunii cu Ciprian de Fili pentru soborul de la Lesna. Cu toate acestea, sinodul ROCOR, prin persoana arhimandritului Mark al Berlinului, îl insultă pe episcopul Valentin și îi poruncește să rămână tăcut. Soborul merge mai departe și împarte eparhiile din Rusia prin șase noi hotare. Punerea în aplicarea a unei astfel de decizii, care cere reînregistrarea față de guvern, ar garanta pierderea tututor proprietăților Bisericii în favoarea Patriarhiei Moscovei. Clerul rus refuză.
• noiembrie 1994 – G.O.C. rupe comuniunea cu Biserica Ortodoxă Rusă din Afara Rusiei din cauza uniunii cu ecumenistul caterisit Ciprian, dar numai după ce G.O.C. trimite documentul cu privire la caterisirea lui Ciprian către sinodul rus întrunit la Lesna, Franța, dar nu primește nici un răspuns.
• 12 martie 1995 – arhiepiscopii Lazăr și Valentin se întâlnesc în Suzdal cu episcopii Agatanghel, Serafim și Teodor pentru restabilirea Administrației Superioare Temporare Bisericești (THCA), alcătuite pentru prima oară la 5/18 mai 1994. Ei cad de asemenea de acord că faptele sinodului ROCOR constituie o “încălcare” a Sfintelor Canoane și a statutului ROCOR: mai precis, o violare a celui de-al optulea canon al celui de-al treilea Sinod Ecumenic.
• 1995 – arhiepiscopul Lazăr, dimpreună cu episcopul Benjamin și Agatanghel se întorc în ROCOR și la comuniunea cu ereticul Ciprian, în timp ce trei episcopi în frunte cu arhiepiscopul Valentin nu. În mai 1995 secretarul de mulți ani al sinodului ROCOR, faimosul istoric bisericesc și canonist, episcopul Grigorie (Grabbe), vizitează Suzdal. El aprobă decizia episcopilor ruși să înceteze subordonarea față de sinodul ROCOR chiar înainte de a adormi întru Domnul. A făcut aceasta datorită convingerii că ei urmează ”adevăratul” curs istoric al ROCOR-ului. Arhiepiscopul Lazăr va rămâne parte a Bisericii Ortodoxe Ruse din Afara Rusiei sub conducerea mitropolitului Vitalie și în comuniune cu ereticul sinod ciprianit până în 2003, când va întrerupe comuniunea cu ROCOR, acum fiind condus de mitropolitul Lavru, și se va uni cu noul sinod al mitropolitului Vitalie, denumit Biserica Ortodoxă Rusă din Exil, sau ROCOR(V).
• 1995 – arhiepiscopul Mark (ROCOR) îl întâlnește pe patriarhul Alexei al II-lea al patriarhiei Moscovei în Munchen, Germania. Acest lucru se petrece fără știrea mitropolitului Vitalie și încalcă testamentul mitropolitului Anastasie din 1965. Mitropolitul Vitalie nu îl mustră sau corectează pe arhiepiscopul Mark.
• iunie 1995 – Administrația Superioară Temporară Bisericească se separă pentru a forma un sinod independent. Până în 1996 ROAC va fi stabilită oficial.
• 29 iunie 1995 – patriarhul ecumenic Bartolomeu îl vizitează pe papa la Roma, și „slujesc împreună o liturghie istorică în Basilica Sfântul Petru”. Fulgerul lovește cupola în timpul slujbei.
• iulie 1995 – în acest an se petrece o schismă în G.O.C. Arhiepiscopul Hrisostom (Kiousis) părăsește sediile sinodului aflate pe strada Kaniggos la nr. 32 și își stabilește propriul sediu de funcționare. Următorii șase episcopi: Calinic (Khaniotes) de Lamia, Eftimie al Salonicului, Paisie al New York-ului, Vichentie al New York-ului, Ștefan al Chios-ului, și Iustin de Evia, rămân împreună, și îi oferă președenția lui Calinic de Lamia. Arhiepiscopul a plecat împreună cu adepții lui, astfel încât să poată păstra controlul asupra fondurilor Bisericii (Philoptocos). Singura modalitate de a înfăptui acest lucru era să se separe de cei șase episcopi de mai sus care s-ar fi opus. S-a aflat mai apoi că el a înființat o altă corporație umbră GOC fără știrea celorlalți episcopi.
• august – 1995 mitropolitul Paisie și Vichentie exprimă idei ecumeniste într-un interviu din ziarul grecesc Mesagerul Național.
• 1995 – arhiepiscopul Antonie de San Franciso (Biserica Ortodoxă Rusă din Afara Granițelor), împreună cu clerul său, slujește împreună la catedrala sârbă din San Francisco. El nu este mustrat sau corectat de către mitropolitul Vitalie și Biserica Ortodoxă Rusă din Afara Granițelor.
• 1965-1995 – arhiepiscopul Mark al Germaniei, Antonie al Genevei, Antonie de San Francisco și Lavru de la Mănăstirea Sfânta Treime (Biserica Ortodoxă Rusă din Afara Granițelor) mențin politica de a da împărtășanie membrilor jurisdicțiilor ecumenice din cadrul eparhiilor lor. Această politică neautorizată nu este corectată de mitropolitul Vitalie conform cu regulile Bisericii Ortodoxe Ruse din Afara Granițelor.
• decembrie 1995 – mitropolitul Vitalie al Bisericii Ortodoxe Ruse din Afara Granițelor slujește Sfânta Liturghie împreună cu ecumenistul caterisit mitropolitul Ciprian de Fili în orașul New York. Astfel, el duce la bun sfârșit uniunea cu Ciprian și cu sinodul său de “rezistenți”. Această faptă îl determină pe arhimandritul Grigorie, mănăstirea Schitul Adormirii Maicii Domnului și mănăstirea de maici Sfinții Apostoli să rupă comuniunea cu ROCOR. ROCOR este considerată acum ca fiind căzută din ortodoxie.
• decembrie 1995 – mitropolitul Paisie și Vichentie sunt expulzați din G.O.C. al Sinodului mitropolitului Calinic de Lamia și excomunicați, pentru că nu s-au căit din pricina interviului lor cu Mesagerul Național.
• februarie 1996 – mănăstirile Schitul Adormirii Maicii Domnului și mănăstirea de maici Sfinții Apostoli din Colorado părăsesc Biserica Ortodoxă Rusă din Afara Granițelor din cauza comuniunii cu Ciprian de Fili și se alătură G.O.C. sub Hrisostom (Kiousis), fără a avea cunoștință de toate informațiile necesare și find încă convinși de faptul că Hrisostom (Kiousis) și Calinic de Lamia s-ar mai putea reuni.
• ianuarie 1997 – arhiepiscopul Mark, pentru a doua oară, fără știrea, binecuvântarea sau permisiunea mitropolitului Vitalie, îl întâlnește pe patriarhul Alexei al II-lea al Moscovei la Moscova. Ei se întâmpină unul pe altul în calitate de ierarhi. Ei poartă tratative cu privire la relațiile dintre Bisericile lor!
• 5 iulie 1997 – arhiepiscopul Antonie (ROCOR) de San Francinsco coliturghisește împreună cu episcopul sârb Ioan și cu clerul acestuia la catedrala rusă din San Francisco. Această acțiune nu este corectată de mitropolitul Vitalie.
• iulie 1997 – patriarhia Moscovei ia în stăpânire (își însușește) mănăstirea Sfintei Treimi din Hebron, Israel. ROCOR este șocată!
• 31 iulie 1997 – sinodul de episcopi al ROCOR face o afirmație oficială spunând că se află în comuniune euharistică cu patriarhia Ierusalimului, și că Patriarhia Moscovei și ROCOR constituie “două părți ale aceleiași unice Biserici a Rusiei”
• 14 iulie 1997 – mitropolitul Calinic al celor douăsprezece insule, din sinodul arhiepiscopului Hrisostom (Kiousis) publică în Vocea Apostolică și Patristică o scrisoare a arhimandritului Grigorie de la Schitul Adormirea Maicii Domnului, în care se recomandă precauție în ce privește luarea în considerare a candidaturii arhimandritului Paul (Stratigeas) pentru hirotonirea sa ca episcop. Scrisoarea făcea referire la multiplele trădări ale Ortodoxiei din partea părintelui Pavel și la tactica sa de a acorda Sfânta Împărtășanie ecumeniștilor de dragul donațiilor bănești.
• octombrie 1997 – fratele Jose Muñoz este omorât iar icoana izvorâtoare de mir a Fecioarei Maria dispare cu desăvârșire. ROCOR este șocată!
• decembrie 1997 – călugării zeloți de la Mănăstirea Esfigmenu de pe muntele Athos emite un avertisment către arhiepiscopul Hrisostom că dacă arhimandritul Pavel, ecumenistul, este hirotonit, atunci va fi ruptă comuniunea cu el.
• 24 ianuarie 1997 – catedrala Sfântul Nicolae din Montreal, scaunul episcopal al primului ierarh, mitropolitul Vitalie, arde din temelii, distrugând în mod irecuperabil moaște, icoane și veșminte din secolele trecute ale Sfintei Rusii. ROCOR este șocată!
• 26 februarie 1998 – sinodul arhiepiscopului Hrisostom (Koiusis), semi-clandestin, în timpul nopții, fără informarea preoților și a laicilor, îl hirotonește pe cunoscutul arhiepiscop Pavel (Stratigeas) al Astoriei în rangul de episcop. Hirotonirea are loc în decurs de o săptămână de la “alegerea” sa. El se afla sub acuzația de a fi acordat sfintele Taine nou-calendariștilor și prin aceasta, de a împărtăși aceeași ecleziologie ca Ciprian de Fili.
• martie 1998 – sinodul lui Calinic de Lamia rupe toate relațiile cu „arhiepiscopul” Hrisostom (Kiousis) și cu sinodul său din cauza hirotonirii ecumenistului Pavel de Astoria. Noul stareț al Sfintei Mănăstiri Esfigmenu rămâne alături de Hrisostom (Kiousis).
• mai 1998 – mitropoliții Paisie și Vichentie de New York se alătură patriarhiei grecești ecumenice, și sunt primiți de către patriarhul Bartolomeu al Constantinopolului prin mirungere și hirotoniți diaconi, preoți și episcopi! Ei sunt așezați sub autoritatea arhiepiscopului Spiridon al Americii de Nord și de Sud, cu permisiunea de a urma vechiul calendar. Motivul lor de a se alătura bisericii ecumeniste nou-calendaiste era că, după Vichentie, “Nu era nici un viitor pentru noi aici în Astoria, dacă rămâneam cu Biserica de vechi-calendaristă a Greciei”!
• 3/16 noiembrie 1998 – moaștele neputrezite ale Sfântului ierarh mitropolitul Filaret de New York (ROCOR) au fost descoperite.
• Duminica Ortodoxiei 1999 – Sinodul ROAC a declarat: “A fost adoptată o rezoluție cu privire la ierarhii și reprezentanții clerului Patriarhiei Moscovei care și-au primit rangul prin mijlocirea autorităților și organelor Securității Statului. În legătură cu aceasta, s-a hotărât că în fiecare an, cu ocazia Duminicii Ortodoxiei să fie rostită ANATEMA, prin utilizarea următorului text “Dacă vreunul dintre episcopi, utilizând stăpânirea seculară [„nachal’nikov], și-a agonisit puterea în Biserica lui Dumnezeu și a înrobit-o, unul ca aceștia și cei care i-au ajutat, și cei care sunt în comuniune cu ei, fără să ia aminte la mustrările din Legea lui Dumnezeu, să fie ANATEMA”. Aceasta anatemizează în mod efectiv întreaga Biserică Serghianistă și pe cei aflați în comuniune cu ea, de vreme ce toți ierarhii săi au trebuit să fie aleși și aprobați de Direcția a cincea a KGB (departamentul de afaceri cu Biserica Ortodoxă Rusă) și au fost de acord să fie agenți de securitate și de spionaj pentru acea agenție.
• februarie 1999 – arhimandritul Grigorie și cei împreună cu el se alătură sinodului mitropolitului Calinic de Lamia. O perioadă de timp epuizantă de confruntare pentru adevăr se dovedește a fi fără roade, pentru că Hrisostom (Kiousis) și sinodul său nu va fi îndreptat și nici acordarea de împărtășanie către nou calendariști de către episcopul Pavel nu va fi sancționată în vreun fel.
• 15/29 aprilie 1999 – sinodul ROCOR de episcopi: “Îi întâmpinăm pe episcopii și clerul mult suferindei Biserici a Serbiei cu un sărut frățesc și le cerem sfintele rugăciuni pentru noi, cărora le împărtășim marea amărăciune și durere.” Aceasta este o afirmație oficială a sinodului de episcopi al ROCOR care afirmă unitatea lor de rugăciune cu patriarhia Serbiei. Slujirile în comun care s-au petrecut între clerul ROCOR și patriarhia Serbiei sunt aprobate oficial.
• august 1999 – arhiepiscopul Hrisostom (Kiousis) hirotonește cinci tineri preoți călugări ca și episcopi, majoritatea sub vârsta canonică – unul care are 29 ani este chiar sub vârsta canonică pentru a fi preot. Aceste hirotoniri scandalizează mai mulți credincioși și preoți care îl părăsesc pe Hrisostom (Kiousis) în favoarea sinodului mitropolitului Calinic de Lamia.
• 7 septembrie 1999 – un cutremur are loc lângă Atena, Grecia. Magnitudinea a fost de 6.0 pe scara Richter. Au fost multe daune, 143 de morți și 1600 de răniți. 50 000 de oameni au rămas fără casă și 53 000 de case au fost avariate sau distruse. Epicentrul cutremurului a fost în Fili, exact sub mănăstirea mitropolitului Ciprian. După ce a avut loc cutremurul, o crăpătură de pământ ce se pornea din orășelul Parhnia ce ducea direct prin mănăstire, de facto, chiar prin biserică și pe sub altar. Din păcate, acest eveniment nu l-a făcut pe mitropolitul Ciprian să se pocăiască. Din contra, el a zis că acesta este un semn de la Dumnezeu că ei ar trebui să construiască o biserică mai mare.
• 26 martie 2000 – papa Ioan Paul al II-lea vizitează Zidul Plângerii și lipește o rugăciune: “Dumnezeul părinților noștri, tu i-ai ales pe Avram și pe urmașii lui să aducă numele tău în fața tuturor națiunilor. Suntem profund întristați de purtarea celor care de-a lungul istoriei au provocat suferință acestor copii ai tăi, și, cerând iertarea ta, am vrea să ne angajăm într-o frăție autentică cu poporul Legământului.”
• 13/26 octombrie 2000 – la sinodul Bisericii Ortodoxe Ruse din Afara Granițelor (ROCOR) din octombrie 2000 a fost alcătuită o comisie pentru a investiga posibilitatea uniunii cu patriarhia Moscovei, iar o enciclică a fost emisă către Prea Sfinția sa Patriarhul Pavle, arhiepiscop de Pec și mitropolit de Belgrad-Karlovtsy, patriarh al Bisericii Ortodoxe Sârbe, în care episcopii implorau fierbinte sprijinul patriarhului pentru unirea celor două părți separate ale Bisericii Ruse! Epistola se încheia cu următorul citat: “Suntem frați de sânge și de Credință… Implorăm pe Sfinția Voastră să nu ne îndepărtați de comuniunea liturgică cu voi, pentru că noi dorim, împreună cu voi ca, cu o singură gură și cu o singură inimă, să slăvim în veci pe Mântuitorul nostru, Domnul Hristos.”
• noiembrie 2000 – la data aceasta, ROAC are opt episcopi (șase în Rusia, unul în Ucraina, și unul în Letonia) și aproape 450 de parohii (150 la suprafață și 300 parohii în catacombe).
• 2/15 martie 2001 – sinodul de episcopi ROAC îl ridică pe arhiepiscopul Valentin la rangul de mitropolit, considerându-l pe acesta potrivit să fie capul Sinodul Adevăratei Biserici Ortodoxe a Rusiei.
• 24 aprilie 2001 – mitropolitul Vitalie și sinodul ROCOR emit un ukaz pentru suspendarea și punerea sub acuzație a episcopului Varnava de Cannes pentu numeroase încălcări canonice, în principal pentru coducerea unei rebeliuni împotriva episcopului său Ambrozie, și pentru că s-a așezat el însuși drept cap al eparhiei europene. Ukazul declară că episcopul Varnava și adepții lui “sunt suspendați de către sinod până la pocăința acestora” “pentru denaturarea disciplinei bisericești și nesupunerea față de administrația supremă și pentru refuzul de a-l pomeni în timpul slujbelor pe episcopul eparhial în funcție, sfinția sa episcopul Ambrozie”. “Dacă se vor pocăi și vor fi de acord nu doar să îl comemoreze pe, ci să se și supună episcopului Ambrozie, vor întrerupe în acest fel rebeliunea împotriva autorităților bisericești și abia atunci li se va înapoia dreptul de a sluji”. Ukazul mai precizează că toți trebuie să se prezinte la sinodul convocat la Munchen pe 2 mai pentru audiere în consistoriu.
• 2 mai 2001 – înainte de data audierii, episcopul Varnava și adepții săi se adună în congres pentru a emite un răspuns ukazului ROCOR și convocărilor sale. Ei sfidează autoritatea sinodului ROCOR și refuză să se prezinte la audierile consistorului. Pe 2 mai, episcopii ROCOR prezenți la audieri (Lavru, Mark, Ilarion, Ambrozie, Eutihie și Agapit) emit un ukaz în care declară: “O astfel de comportare nesupusă și astfel de fapte neautorizate sunt o încălcare a regulilor canonice și a disciplinei bisericești. După cum a avertizat anterior mitropolitul Vitalie, precum și sinodul episcopilor, efectuarea slujbelor sub încălcări similare este o teribilă nelegiuire și privează actele lor sacre de legalitate și de har”. Ukazul observă că, nerenunțând la răzvătire, nici Varnava și nici adepții său nu s-au prezentat la audieri după cum poruncise mitropolitul și sinodul. “Considerăm că este datoria noastră arhipăstorească de a informa turma de necesitatea de a se înfrâna de la participarea la nepotrivitele și nelegitimele “actele sacramentale” ale clerului menționat mai sus. Orice fel de acte sacre săvârșite de aceste persoane prin încălcarea suspendării, sunt lipsite de har și se constituie în condamnarea celor care participă la ele.” Se încheie cu o chemare la pocăință a Varnaviților.
• iulie 2001 – este circulat un ukaz cu semnătura mitropolitului Vitalie și sigiliul eparhiei canadiane (antedatată cu 20 iunie), care revocă în mod unilateral suspendarea sinodală și punerea sub acuzație a episcopului Varnava pe care o semnase anterior.
• 10 iulie 2001 – în timpul unui sobor complet, mitropolitul de 91 ani Vitalie, din motive de sănătate, este pensionat oficial din calitatea de mitropolit și întâi stătător al ROCOR.
• 13 iulie 2001 – mitropolitul Vitalie semnează un “act” sinodal în care se retrage, își lasă eparhia sa sub autoritatea episcopilor Mihail și Gabriel și îl desemnează pe arhiepiscopul Lavru de Jordanville ca “locțiitor al primului ierarh” cu responsabilitatea de a convoca un sinod pentru alegerea viitorului întâi stătător. În plus, acest “act” declară că, fără semnătura “locțiitorului”, toate documentele ulterioare sunt invalide.
• vara lui 2001 – patriarhul ecumenist Pavle donează 1000 mărci germane muftiului musulman din Belgrad Hamid Yousufspahic, pentru a construi o școală musulmană în Belgrad.
• 23 octombrie 2001 – mitropolitul pensionat Vitalie este prezent la deschirerea Sinodului de Episcopi și le înmânează de bună voie reafirmarea demisiei sale și un plic sigilat cu votul său pentru noul Întâi Stătător.
• 24 octombrie 2001 – Sinodul ROCOR îl alege pe arhiepiscopul pro-moscovit Lavru de Jordanville ca noul Întâi Stătător al ROCOR. Mitropolitul pensionat Vitalie îl felicită pe mitropolitul Lavru pentru alegerea sa. În timpul pauzei de prânz a sinodului, mitropolitul Vitalie află că secretarul și îngrijitorul său Ludmilla Rosniansky a fost concediat și alungat din clădirea sinodului. Aceasta provoacă o reacție negativă din partea mitropolitului Vitalie, care părăsește clădirea sinodului pentru a se întoarce la Mansonville, Canada.
• 27 octombrie 2001 – sub influența secretarului său și a unor clerici, mitropolitul Vitalie pune în circulatie o “declarație extraordinară” în care se leapădă de a sa “semnătură și retragere voluntară și de consimțământul de a-mi transfera autoritatea către arhiepiscopul Lavru”, pretinzând că este încă conducătorul legitim al ROCOR. Procedând astfel, el crează o schismă între el însuși și ierarhii ROCOR.
• 3 noiembrie 2001 – prin încălcarea hotărârii enunțate în epistola canonică a celui de-al treilea Sinod Ecumenic (Către Sinodul din Pamfilia) care afirmă că un episcop retras nu mai poate conduce Biserica sau hirotoni episcopi, mitropolitul pensionat Vitalie, împreună cu episcopul Varnava, îl hirotonește pe arhimandritul Serghie Kindiakov) ca episcop de Mansonville.
• 4 noiembrie 2001 – după ce este pus sub sechestru pentru evaluare psihiatrică de către Episcopul Mihail și câțiva ofițeri de poliție, mitropolitul Vitalie emite o declarație că “m-am repus [eu însumi] în toate drepturie ca… Întâi Stătător… și.. am luat din nou în mâini frânele puterii și ale autorității” și “confirm prin prezenta, în scris, impunerea unei triple anateme asupra Voastră (episcopul Mihail) prin puterea dată Mie de către Dumnezeu”.
• 5 noiembrie 2001 – mitropolitul Vitalie și episcopul Varnava emit o “declarație specială” anunțând ridicarea lui Varnava la rangul de episcop conducător și “arhiepiscop de Cannes și întreaga Europă”, crearea propriului lor sinod și adoptarea denumirii “Biserica Ortodoxă Rusă din Exil (ROCE)”. “Declarația specială” proclama de asemenea că “așa zisele “caterisiri”, “interdicții”, “declarații” și “hotărâri” etc. din partea apostaților care au confiscat puterea în sinod (ROCOR) sunt considerate a fi invalide și nule”.
• 6 noiembrie 2001 – episcopii Varnava și Serghie (ROCE) îl hirotonesc pe ieromonahul Vladimir (Tselischev) “Episcop de Sacramento”.
• 8 noiembrie 2001 – Sinodul ROCE se leapădă de fosta sa inter-comuniune oficială de șapte ani cu ecumenistul Ciprian de Fili (Sinodul de Rezistență al Greciei) și cu patriarhia sârbă. Nu renunță însă la comuninea cu bisericile ecumeniste “de rezistență” română și bulgară, care sunt în comuniune cu Ciprian de Fili și susțin ecleziologia ecumenistă a acestuia. ROCE nu renunță nici la comuniunea cu patriarhia Ierusalimului care se află în comuniune cu “Ortodoxia mondială” și împărtășește erezia ecumenistă a acestora. Prin urmare, ROCE este încă în comuniune cu ereticii.
• 20 noiembrie 2001 – sinodul ROCE suspendă punerea în aplicare a ruperii comuniunii cu caterisitul ecumenist Ciprian de Fili. Este nevoie de mai mult studiu, spun ei.
• 24 noiembrie 2001 – mitopolitul Vitalie emite o enciclică ce spune: “Mi-am reluat drepturile de Cap al Bisericii… numai pentru curățarea Bisericii de asemenea apostați; cu binecuvântarea și participarea mea au fost hirotoniți noi episcopi: Serghie de Manonville, Vladimir de Sacramento, și Bartolomeu de Grenada… Apostații, conduși de către arhiepiscopul Lavru sunt considerați a fi afară din Biserică.” Mitropolitul Lavru și sinodul său, după mitropolitul Vitalie, au devenit doar acum apostați, deși nu s-au abătut de la cursul stabilit de mitropolitul Vitalie in urmă cu șapte ani!
• 2/19 decembrie 2001 – arhimandritul Grigorie de la Schitul Adormirea Maicii Domnului, fiind ales în unanimitate de către sinodul de episcopi ROAC, este hirotonit episcop de Denver și vicar al ROAC în America de către mitropolitul Valentin, arhiepiscopul Teodor, și episcopul de Catacombe Antonie de Yaransk în catedrala Sfântul Constantin din Suzdal, Rusia. ROAC are acum zece episcopi.
• 29 decembrie 2001 – ROCE rupe din nou comuniunea cu caterisitul ecumenist Ciprian de Fili; totuși nu renunță la comuniunea cu sinoadele “de rezistență” din Bulgaria și România care sunt în comuniune cu Ciprian. Nici nu renunță la afirmația mitropolitului Vitalie că se află în comuniune cu patriarhia ecumenistă a Ierusalimului. În declarația lor împotriva lui Ciprian de Fili, ei confirmă că teologia lui este eretică, și cade sub anatema ROCOR din 1983. Făcând această afirmație, ei admit că s-au aflat ei înșiși în afara Bisericii nu doar pentru că au fost în comuniune cu ereticii încă din 1994, ci si pentru îmbrățișarea sinodală a ecleziologiei lui Ciprian.
• 2002 – mitropolitul Vitalie acceptă în biserica sa schismatică pe episcopul Lazăr și Benjamin împreună cu diocezele lor din Rusia. Fără vreun accept sinodal, mitropolitul Vitalie oferă autonomie acestor episcopi, cu permisiunea de a hirotoni propriul lor Sinod în Russia. Acești doi episcopi în mod prompt execută acest plan prin hirotonirea a 4 noi episcopi, printre care era și episcopul Tihon. Atunci când noutatea despre hirotonirea acestora a ajuns și la mitropolitul Vitalie, sub presiunea membrilor nemulțumiți ai Sinodului, acesta revocă statutul de autonomie și caterisește noul Sinod din Rusia.
• ianuarie 2002 – papa cheamă toate religiile să vină la Assisi pentru a se ruga pentru pacea și unitatea lumii. Toate jurisdicțiile ortodoxe ecumeniste au fost prezente, inclusiv patriarhii de la Constantinopol și Moscova, împreună cu protestanți, evrei, hinduși, budiști, musulmani, taoiști, șintoiști, și șamani africani. În timpul acestei întruniri, au avut loc două liturghii ecumenice: una pentru toate religiile și una pentru toți “creștinii”. Cea dintâi include rugăciuni comune, invocări ale tuturor “dumnezeilor” și “forțelor” și diverse ritualuri desemnate să arate unitatea, în timp ce cea de-a doua afișează unitatea creștină prin împărtășirea din același potir!
• 2003 – după moartea lui Lazăr din 2003, arhiepiscopul Tihon este ales în fruntea noului sinod schimatic, ”Tihoniții”. Astfel temelia Tihoniților este clădită pe istoria de ani buni a ierarhiei lor în comuniune cu ereticii ciprianiți ecumeniști, precum și fiind sub Anatema Bisericii Ortodoxe Ruse din Afara Granițelor
• 12 iulie 2003 – arhimandritul Petru Lukianov a fost “hirotonit” episcop de către mitropolitul Lavru, arhiepiscopul Alipie și episcopul Chiril din Chicago (ROCOR). În ciuda faptului că arhimandritul Petru este un ecumenist liberal și că s-au concentrat în jurul lui numeroase acuzații de homosexualitate și scandaluri (acuzații formulate în principal de către clerici), în timpul “hirotonirii” lui, unul dintre proprii lor clerici, Valentin Scheglowski, în vârstă de șaizeci și trei de ani, a strigat “Anaxios” (Nevrednic). În loc să întrerupă slujba, așa cum o cer tipicele, clericul a fost îndepărtat cu forța din biserică și bătut de huliganii care l-au îndepărtat. A fost nevoie să fie dus la la secția urgențe a unui spital, unde a petrecut două zile ca să fie tratat pentru vătămarea a două vertebre cervicale și pentru un umăr dislocat.
• 24 august 2003 – ROCOR slujește împreună cu patriarhia ecumenică. La Dublin, Litughia a fost slujită de către clericii Bisericii Ruse din Afara Granițelor împreună cu clericii patriarhiei ecumenice, în biserica ortodoxă greacă a Buneivestiri, în prezența sfintei icoane a Maicii Domnului de la Kursk. Aceasta se petrece probabil pentru prima oară de la 1965. S-a petrecut cu binecuvântarea arhiepiscopului Mark (ROCOR, Marea Britanie) și arhiepiscopul Grigorie (Constantinopol, Londra). În acest fel, noul curs al apostaziei din ROCOR, care începuse la 1994 manifestă o dovadă și mai flagrantă: dorința ROCOR de a se uni cu Ortodoxia Mondială.
• 21 noiembrie 2003 – știrile au publicat oficial că mitropolitul Lavru a trimis trei episcopi ROCOR la Moscova – arhiepiscopul Mark al Berlinului, arhiepiscopul Ilarion al Australiei, și episcopul Chiril de San Francisco –pentru a purta tratative de unire cu “patriarhul” Alexei al II-lea și sinodul său. Cei trei episcopi se roagă și participă la slujbe împreună cu “patriarhul” și clerul său și exprimă regretul pentru întregul trecut anti-serghianist și toate afirmațiile pe care le-au făcut vreodată împotriva Patriarhiei Moscovei. A fost înființată o comisie pentru a facilita uniunea.
• 25 februarie 2004 – în urma deciziei mitropolitului Calinic de Lamia (GOC) de a se retrage de la președinția sinodului Bisericii creștinilor ortodocși autentici ai Greciei, sinodul îl alege pe episcopul Macarie de Petra ca arhiepiscop al Atenei și întregii Grecii și nou președinte al Sinodului.
• 1 mai 2004 – în adresarea sa de bun venit către noul cap al CMB (Consiliul Mondial al Bisericilor), patriarhul Bartolomeu afirmă că, în calitate de membru fondator al CMB din 1948, patriarhia Ecumenică “a colaborat întotdeauna în totalitate” și “va continua să lucreze din interiorul CMB către unitatea Bisericii”.
• 17/30 mai 2004 – de sărbătoare Cincizecimii, conform hotărârii nr. 47 al ședinței Sinodului Arhieresc din 7/20 martie 2004, episcopul Grigorie este ridicat la demnitatea de arhiepiscop. Ridicarea în rang a fost datorată activității sale misionare.
• 24 iunie/7 iulie 2004 – mitropolitul Vitalie anunță restul sinodului său precum că doi ani mai devreme, fără știința lor, părintele Nichita Orlov, (acum Antonie), un preot căsătorit, a fost în mod secret ridicat către episcopat de către mitropolitul Vitalie în chilia sa. Apoi îi invită să salute și să accepte ”co-ierarhul” lor. Astfel mitropolitul Vitalie reușește să realizeze zece acte necanonice în același timp.
• 25 iunie / 8 iulie 2004 – mitropolitul Vitalie și membrii sinodui său nord-american al ROCIE îl suspendă pe arhiepiscopul Varnava de Cannes și Europa de Vest (co-fondator cu mitropolitul Vitalie al ROCIE): pentru a fi avut legături cu episcopii ROCIE din Rusia, care după ce primiseră un ukaz de la Vitalie prin care erau recunoscuți ca sinod autonom și cu drept de a hirotoni episcopi, primiseră ulterior un alt ukaz care declara ca nevalide hirotonirile lor autonome, și care îi tăia din ROCIE; pentru că a refuzat să recunoască faptul că mitropolitul Vitalie l-a pensionat cu forța în mod valid la ultimul sobor în cadrul controversei sale cu protopopul Benjamin Jukov; pentru că pretinsese că numeroase hotărâri ale soborului ROCIE erau de fapt contrafaceri de-ale altora care îl controlau pe mitropolitul Vitalie; și pentru alte felurite respingeri ale altor hotărâri ale soborului ROCIE, organism căruia îi dăduse porecla de “sinod al protopopilor” și alte epitete denigratoare. Cu alte cuvinte, Varnava fusese nesupus față de ROCIE după cum fusese și față de ROCOR, iar acum, la fel ca și ROCOR, ROCIE a fost nevoită să-l suspende: “Având în vedere încălcările prezentate mai sus, care stau drept mărturie clară pentru refuzul arhiepiscopului Varnava de a se supune autorității ecleziastice supreme, cu privire la o serie întreagă de probleme vitale în legătură cu bunăstarea eclezială și așezarea morală a vieții bisericești, și luând în calcul răspunsurile scrise ale tuturor ierarhilor, decide: a se opri arhiepiscopul Varnava de la a săvârși orice altă slujbă divină până la vremea când se va pocăi. A i se aduce aminte arhiepiscopului Varnava că cel care îndrăznește să săvârșească Slujbele Divine în timp ce se află sub interdicție se lipsește de rangul de preot. +Mitropolitul Vitalie, Întâi-Stătătorul al ROCOR, +Episcopul Serghie, +Epsicopul Vladimir, +Episcopul Bartolomeu, protopop Veniamin Jukov, secretarul al Sinodului de Episcopi”. Este de înțeles că Varnava a nesocotit această suspendare după cum fusese învățat de către mitropolitul Vitalie să ignore suspendarea anterioară din partea ROCOR.
• vara lui 2004 – mitropolitul Valetin de Suzdal și Vladimir, sub influența familiei Grabbe (principalii lui susținători financiari) cad într-o greșeală gravă și inițiază o schismă în ROAC (America). În mod contrar Sfintelor Canoane, el primește 188 de haitieni de la patriarhia ecumenică fără nici un ritual de unire cu Biserica și care nu primiseră niciodată Sfântul Botez, numai prin slujirea împreună cu un preot al patriarhiei. El declară de asemenea că preotul Vladimir Șiskoff (familia Grabbe) trebuie să fie ridicat la rangul de “protopop” și confirmat necanonic ca “administrator al Americii de Nord” în ciuda faptului că primise mărturii scrise de la mai mulți martori că preotul Vladimir Shiskoff e în comuniune cu clerici și laici din cadrul patriarhiei ecumenice și că binecuvântase pe fiii săi duhovnicești să fie în comuniune cu ROCOR (Lavru) și ROCIE. Mitropolitul, influențat de asemenea de către susținătorii săi financiari, primește câțiva preoți rebeli, deși Sfintele Canoane le interzic cu desăvârșire să apară pe lista clericilor. În plus, în mod contrar Sfintelor Canoane, mitropolitul îl mituiește pe ieromonahul Andrei de la Schitul Adormirea Maicii Domnului cu promisiuni de hirotonire ca episcop și îl ia în mod ilegal din eparhia arhiepiscopului Grigorie, împreună cu preotul Dionisie de la Colorado Springs. Mitropolitul hirotonește de asemenea mireni în poziții clericale în eparhia arhiepiscopului Grigorie fără consimțământul acestuia. Când arhiepiscopul Grigorie protestează față de această rafală de încălcări canonice, mitropolitul declară că, în calitate de mitropolit al Bisericii Ruse, el are autoritate asupra tuturor eparhiilor, inclusiv a eparhiei Colorado, asemuindu-se în acest fel unui nou Papă cu jurisdicție universal! Arhiepiscopul Grigorie face un apel către Sinod pentru înființarea unui consistoriu bisericesc care să judece între el și mitropolit, dar aceștia nu îi răspund. Atunci când mitropolitul încearcă să plece în Rusia, el este reținut de Vama SUA pentru contrabandă cu valută, autoritățile găsind asupra lui 100.000 dolari nedeclarați, și este încredințat custodiei rușilor până la audierea în instanță fixată de SUA pentru data de 8 decembrie 2004. Întors în Rusia, mitropolitul distribute prin e-mail protocoalele nr.48 și nr.49, declarând că tribunalul necanonic alcătuit din el însuși și alți cinci episcopi a rupt comuniunea cu arhiepiscopul Grigorie pentru “încălcările sale canonice”. Majoritatea clerului ROAC și credincioșilor din America și Bulgaria iau partea arhiepiscopului Grigorie, însă “noul” cler și familia Grabbe rămân de partea mitropolitului Valentin, dând în acest fel naștere unei schisme.
• 11 septembrie 2004 – patriarhul Alexandriei Petru al VII-lea, împreună cu trei dintre episcopii săi, unii dintre clericii săi și alții, în total 17 persoane, mor într-un accident de elicopter la patru mile depărtare de Sfântul Munte. El, un ecumenist nou calendarist, călătorea către mănăstirea Vatoped pentru a sărbători în acea zi de luni sărbătoarea punerii în raclă a brâului Maicii Domnului după noul calendar, pentru a doua oară.
• octombrie / noiembrie 2004 – familia părintelui Michael Graves de la ROAC – Haiti emite un comunicat de presă cu privire la moartea sa subită și neașteptată; trupul lui fusese găsit fără viață cu o săptămână înainte în camera lui de baie după ce enoriașii săi îi observaseră de câteva zile absența de la școala misionară. Enoriașii și familia sunt îndreptățiți să fie supărați pentru că toți episcopii și clericii ROAC- Valentin refuză să se deplaseze la Haiti pentru a-și înmormânta preotul după cum cere tradiția și ritualul Bisericii, și cer în schimb să se vândă imediat veșmintele și bunurile bisericești ale clericului răposat, iar veniturile să le parvină lor. Enoriașii fiind lăsați fără nici un ban, în ciuda garanțiilor de asistență financiară generoasă venite din partea mitropolitului Valentin, și aflați doar sub conducerea celor 188 haitieni recent convertiți și nebotezați ai parintelui Michael, ei se decid să părăsească ROAC și să se întoarcă la bogata dar eretica eparhie greacă a Americii Centrale și la ale sale fonduri S.C.O.B.A. Aceasta pune începutul unei întregi serii de evenimente care duc la dezintegrarea ROAC-Valentin sau AROC în această emisferă.
• 8 noiembrie 2004 – cancelaria ROCOR (Lavru) (site-ul internet) publică fotografii și articole despre vizita patriarhului Pavle al Serbiei în Australia și de la slujirile ROCOR de acolo împreună cu patriarhul: “…în timpul vizitelor sale la parohiile sârbești ale Bisericii Ortodoxe Sârbe din Melbourne, Canberra și Sydney, Prea Fericirea sa patriarhul a slujit zilnic liturghii în timpul cărora clericii din Biserica Sârbă și Biserica Ortodoxă Rusă din Afara Granițelor au slujit împreună cu prea fericirea sa”. “În timpul primei zile a vizitei sale, patriarhul a condus slujbele din bisericile din Melbourne în care, la invitația specială a eparhiei sârbe locale au participat câțiva clerici ai bisericii din Afara Granițelor. În timpul liturghiei de la Canberra au slujit împreună cu prea fericirea sa patriarhul, preotul-călugăr Ioachim (Ross) și protodiaconul Vassily Yakimov; iar pe 8 noiembrie,  în ziua comemorării marelui mucenic Dimitrie al Salonicului, arhiepiscopul de Sidney și Australia – Noua Zeelandă Ilarion, arhipăstorul Michael Protopopov și Michael Le, preotul călugăr Ioachim (Ross) și diaconul Vadim Gan au slujit împreună cu prea sfinția sa, episcopul de Shumadia Ioan și clerul sârb la o liturghie festivă condusă după ritualul patriarhal în Biserica Sfântul Gheorghe din Canberra.” [Noua Biserică, Octombrie 2004].
• 6/19 noiembrie 2004 – mitropolitul Vitalie și ierarhii săi nord-americani îl declară pe arhiepiscopul Varnava (co-fondator al ROCIE împreună cu mitropolitul Vitalie) caterisit pentru nesocotirea suspendării sale și continuarea de a sluji și de a insulta hotărârea soborului ROCIE, motivând că aceștia sunt prostiți de alții care se află sub controlul mitropolitului. Acesta este încă un exemplu de schismatici ciondănindu-se între ei și cauzând și mai multe schisme.
• 21 iunie 2005 – cancelaria ROCOR (Lavru) difuzează informații cu privire la discuții și hotărâri recente ale ROCOR (Lavru) și ale patriarhiei Moscovei. Printre rezoluțiile comune ale comitetelor de unificare găsim scandaloasa recunoaștere și aprobare a mitropolitului apostat Serghie Stragorodsky: Pe de o parte “’Declarația’ (mitropolitului Serghie cum că scopurile Bisericii sunt totuna cu scopurile comunismului, că Biserica trebuie să fie o slujitoare conștientă a Uniunii Sovietice în împlinirea acestor scopuri, etc) a fost un document obținut prin forță care nu reflecta voia liberă a Bisericii”. În orice caz, această  apreciere “nu este totuna cu o condamnare a Prea Fericirii Sale Patriarhul Serghie, o mânjire a persoanei sale, și o diminuare a  autorității sale (duhovnicești) de slujitor în calitate de Întâi Stătător în acei ani dificili din viața Bisericii sub Uniunea Sovietică”. În esență, ei spun că, deși Declarația nu a fost chiar ceea ce ar fi trebuit să fie, mitropolitul Serghie a făcut un mare serviciu duhovnicesc Bisericii prin luarea acestei poziții (i.e. în a face din Biserică agentul bolșevicilor și în a-i trăda și condamna la moarte ca ‘revoluționari politici’ pe toți Noii Mucenici care nu s-au unit cu comunismul antihristic după cum a făcut-o el) și a rămas conducătorul canonic al Bisericii Ruse. Firește că acest fapt contrazice în mod absolut toate hotărârile precedente și declarațiile sfinților mitropoliți Antonie, Anastasie și Filaret, precum și hotărârile oficiale ale ROCOR din 1928 și de atunci înainte, care susțin că Serghie a fost un trădător al Bisericii lui Hristos, un uzurpator necanonic, un schismatic și un apostat și că pseudo-sinodul lui era lipsit de har. Rezoluția comună a comitetului ROCOR – Patriarhia Moscovei preciza de asemenea că toate deciziile precedente și învățăturile sinodului ROCOR sub slăviții mitropoliți Antonie, Anastasie și Sfântul Filaret erau declarate “invalide” și de neluat în seamă!
• 26 iulie 2005 ROAC – Valentin lansează știri surpinzătoare despre o conspirație și o încercare de succesiune din partea “AROC” sau a adepților mitropolitului Valentin din SUA. Conform ukazului #63 al mitropolitului Valentin de la această dată, clerul și administratorii șefi ai AROC/ROAC – Valentin (SUA), preoții Victor Melehov, Spiridon Schneider și Hristofor Johnson au călătorit în Rusia și i-au ademenit pe arhiepiscopul Antonie de Yaransk, pe mănăstirea de maici a Maicii Domnului din Suzdal, poate și pe arhiepiscopul Serafim de Abhazia și Sukhimi, către o preluare a succesiunii sinodului mitropolitului Valentin, sub pretextul frecventelor propovăduiri eretice ale nou-promovatului arhimandrit Grigorie Lurie cu privire la cultul numelui Domnului și la alte chestiuni controversate, cu intenția de a-i determina să-l hirotonească pe părintele Hristofor ca episcop și de a forma propriul lor sinod. În orice caz, atunci când a aflat despre complot, mitropolitul Valentin, fiind după câte se pare informat de către arhiepiscopul Serafim, s-a consultat imediat cu episcopii înstrăinați, l-a promovat pe episcopul Antonie de Yaransk ca arhiepiscop, dându-i un loc în sinodul de conducere al ROAC și a anunțat plănuirea alcătuirii unui comitet condus de arhiepiscopul Antonie de Yaransk pentru investigarea învățăturilor ieromonahului Grigorie Lurie (din nou).  Cumpărându-l în acest fel și liniștindu-l pe arhiepiscopul Antonie, mitropolitul a anunțat apoi suspendarea imediată (începând cu 26 iunie) a întregului cler implicat în complot, în așteptarea anchetării și caterisirii acestora. S-a constatat ulterior că protopopul AROC Dionisie McGowan a fost de asemenea implicat în complot și drept urmare a fost de asemenea suspendat. Rezultatul imediat al acestor evenimente este că acum AROC are doar o parohie funcțională in emisfera vestică, cea a părintelui Vladimir Shishkoff din New Jersey. Purtătorul de cuvânt al ROAC- Rusia vorbește în mod repetat despre trecutul schismatic și neortodox și despre comportamentul anterior al clerului “nevrednic” suspendat, ceea ce este deosebit de ironic, dat fiind faptul că tocmai pentru asemenea caracteristici schismatice și neortodoxe, printre altele, s-a opus arhiepiscopul Grigorie la intrarea lor in ROAC și că exact în apărarea acestui cler a sărit mitropolitul Valentin să provoace o schismă pentru a asigura intrarea lor. Într-un final, mitropolitul Valentin caterisește pe toți acei preoți.
• 5 septembrie 2005 ROAC – Valentin dă un comunicat de presă în care anunță că, din cauza “încăpățânării” față de mitropolit și a nesupunerii față de instrucțiunile sinodale de a nu propovădui erezia cultului numelui și pentru alte dojane similare, nou-înălțatul arhimandrit Grigorie Lourie a fost caterisit. Lourie și adepții săi nu acceptă valabilitatea acestei decizii, și sugerează prompt retragerea mitropolitului incompetent Valentin, și începe să își întindă antenele pentru a testa un posibil transfer către HOCNA și hirotonisirea lui Lourie ca episcop la HOCNA dacă ROAC – Valentin nu se corectează. Este iarăși ironic faptul că mitropolitul Valentin l-a caterisit într-un final pe părintele Grigorie Lourie, de dragul căruia nu s-a eschivat de la crearea sau îngăduirea unor schisme în Rusia, Anglia, America, și aproape un sfert din Rusia și America, iar acum pare că o a patra schismă va fi cauzată de ruperea parohiei părintelui Grigorie din Sankt Petersburg. În sfârșit, după aproape șase ani de predici eretice ale părintelui Grigorie, pierzând atât de multe parohii și episcopi, și fiind amenințat cu pierderea parohiilor și episcopilor din catacombe, se pare că mitropolitul a fost nevoit să îl îndepărteze, de vreme ce se dovedea mult prea costisitor să-l mai păstreze.
• 1 noiembrie 2005 – matușca Anastasia Șatilof, născută Grabbe, (fiica episcopului Grigorie Grabbe), cea care l-a încurajat pe mitropolitul Valentin să încalce Canoanele și a instigat ROAC din America la schismă împotriva arhiepiscopului Grigorie, a fost grav rănită într-un accident în Suzdal. Ea a căzut pe scări și și-a rupt gâtul, partea de jos a spatelui și două coaste. Ea a fost transportată cu avionul înapoi la New York și a murit în seara zilei de marți, 1 noiembrie. A fost membră a ROAC, însă a fost înmormântată de către clerul ROCOR și a beneficiat de o slujbă de înmormântare săvârșită în catedrala ROCOR din New York.
• 14 octombrie 2005 – de sărbătoarea Acoperământul Maicii Domnului, mitropolitul Valentin a fost atacat în propria locuință. Trei intruși l-au doborât la pământ, i-au aplicat o lovitură puternică în cap, și el și-a pierdut cunoștința. A fost apoi lovit în mod repetat în zona stomacului și a ficatului. I-au sfâșiat bandajele de pe piciorul rănit, l-au târât într-o cameră mare unde i-au legat mâinile și picioarele cu un cablu și un prosop, i-au lipit gura cu bandă adezivă și l-au înfășurat într-un covor. A fost găsit mai târziu și dus la spital și apoi a fost trimis la recuperare în Elveția.
• 23 iunie 2006 – arhiepiscopul Antonie (Orloff), în pofida tuturor regulilor canonice, și împotriva ”mitropolitului” său Vitalie începe o nouă biserică prin emiterea unui ukaz unde zice „el consideră că aceasta este de datoria sa ca să ia conducerea temporară a ROCOR(V)”. Aceasta marchează începutul unei schisme dintr-o schismă, ROCOR(A). Împreună cu episcopul Victor (Pivovarov) de Kuban ei hirotonesc alți doi episcopi, episcopul Damaschin a Rusiei Centrale și episcopul Ștefan de Ust-Sysol și Rusia de Nord. Mitropolitul Vitalie îi suspendă atât pe Antonie, cît și pe Victor.
• 2-4 noiembrie 2006 – arhiepiscopul Antonie (Orlov) este ales ca Întâi-stătător a ROCOR(A) de către ”sinod” într-o biserică din Șcerbinka (regiunea Moscovei, Rusia). Noul ”Întîi-Stătător” a acestei biserici, mitropolitul Antonie va avea titlul de ”mitropolit al Moscovei și a toată Rusia”!, iar biserica va avea numele de Biserica Ortodoxă Rusă. Ei ”hirotonesc” pe episcopul Atanasie de Nijnyi Novgorod și Ural. ROCOR(A) au acum 5 episcopi și în jur de 10 preoți. Noul ”mitropolit de Moscova și a toată Rusia”, Antonie, promite ”eu nu voi conduce Biserica din afară, voi veni mai des”!
• 12 noiembrie 2006 – biserica Angliei admite că bebelușii care au handicap grav să fie omorâți la naștere. Biserica astfel încalcă dogma tradițională prin a cere doctorilor să se permită bolnavilor nou-născuți să moară.
• 2007 – mitropolitul eretic Ciprian Kutsumbas cade în comă. Aceasta va ține până în mai 2013.
• 17 mai 2007 – Biserica Ortodoxă Rusă din Afara Rusiei (ROCOR) în mod oficial semnează ”Actul de Comuniune Canonică cu Patriarhia Moscovei”. Actul este semnat de către mitropolitul Lavru care nu va reuși să trăiască o altă sărbătorire a biruinței Ortodoxiei în Duminica Ortodoxiei, murind pe data de 16 martie 2008, în ajunul Duminicii Ortodoxiei, după interzisese să se citească ”Anatema Împotriva Ecumenismului” dată de ROCOR în 1983.
• decembrie 2007 – episcopul Agatanghel, care a fost hirotonit de către episcopii ROCOR în Rusia, încă rămânând în ROCOR după uniunea cu ereticul Ciprian, dar abandonându-i după unirea cu eretica Patriarhie a Moscovei, hirotonește 2 episcopi ca să-și creeze un propriu sinod! Ca să reușească această fărădelege, el alege și invită doi episcopi a sinodului ciprianit, George de Alania și apostatul Ambrozie de Metoni.
• ianuarie 2008 – episcopul Ioan de Colorado Springs este hirotonit la episcopie de către arhiepiscopul Grigorie și arhiepiscopul Ambrozie, care a fost primit în Adevărata Biserică Ortodoxă mai devreme în 2007.
• 16 martie 2008 – Duminica Ortodoxiei – la prima sărbătorire a Duminicii Ortodoxiei a Bisericii Ortodoxe Ruse din Afara Rusiei după ce s-a unit cu patriarhia Moscovei, liderul ei apostat, mitropolitul Lavru este găsit mort în patul său. Cu o noapte înainte acesta interzisese clerului său să proclame Anatema împotriva ecumenismului dată de ROCOR în 1983. El a fost găsit mort înaintea ”slujbei” liturghiei de la mănăstirea Sfânta Treime din Jordanville, New York.
• 2009 – patriarhul Bartolomeu dă un interviu pentru ”show-ul Charlie Rose” din SUA. Întrebarea lui Charlie Rose era: ”Oare toate religiile au același tată ceresc?” Răspunsul patriarhului Bartolomeu: ”Desigur, noi suntem creați de același Dumnezeu și din moment ce suntem cu toții frați și surori, îl avem pe același tată ceresc, indiferent cum îl numim. Dumnezeu este unul, independent de numele pe care i-l dăm, Alah sau Iahve.”
• 2009 – Duminica Ortodoxiei – sinodul episcopilor Adevăratei Biserici Ortodoxe din America (GOCA) sub păstorirea arhiepiscopului Grigorie de Denver a emis următoarele: ”Caterisitului mitropolit Ciprian Kutsumbas, ”Exorcistul”, propovăduitorul învățăturilor demonice, și tuturor celor care îl urmează, care învață că cei care cad în erezie fac încă parte din Biserica lui Hristos și că tainele lor au Har, și care învață că Biserica lui Hristos este împărțită în două părți – una bolnavă de erezie și una sănătoasă fără erezie – și prin urmare susținând faptul că Sfântul Trup al lui Hristos nu doar că poate fi împărțit, dar de asemena și că poate fi infectat cu boala neadevărului, celor care se opun sfântului Apostol Pavel care zice că Sfânta Biserică este ”Biserică slăvită, neavând pată sau zbârcitură, ori altceva de acest fel (Ef. 5:27)”, celor care împărtășesc ereticii și prin urmare căzând în erezia Ecumenismului, ANATEMA.
• septembrie 2010 – arhiepiscopul Hrisostom Kiusis a GOC a Greciei (grupul schismatic) moare și sinodul său îl alege pe mitropolitul Kalinikos de Achaia în calitate de arhiepiscop.
• ianuarie 2012 – mitropolitul Valentin, capul ROAC, decedează și este înlocuit de către arhiepiscopul Teodor, care este ridicat la rangul de mitropolit. Din momentul schismei mitropolitului Valentin din 2004, Federația Rusă confiscă toate bisericile ROAC din Suzdal și din împrejurimi. Credincioșii sunt nevoiți să facă rugăciunile în casele lor, cum s-a întâmplat și în era comunistă.
• noiembrie 2012 – exod în masă de la HOCNA (Sfânta Biserică Ortodoxă din America de Nord). Un episcop, 31 de parohii și 15 monahi părăsesc HOCNA și mănăstirea Schimbarea la Față din moment ce starețul acesteia mărturiește public că a mințit în fața episcopilor ROCOR prin ascunderea vieții/păcatelor homosexuale ale arhimandritului Panteleimon în 1985. Adoptarea din partea HOCNA a ereziei slăvirii-numelui și a credinței de ”pocăință după moarte” de asemenea a jucat un factor în acest exod. Pentru a-și păstra rangurile lor și pozițiile clericale, aceștia se alătură GOC a Grecia – Kalinikos, un alt grup schismatic care a căzut sub Anatema din 1983 împotriva ecumenismului.
• aprilie 2013 – arhiepiscopul Macarie a GOC Grecia și sinodul său, fostul Sinod de Lamia, intră în uniune cu dezgustătoarea parasinagogă HOCNA, condusă de către caterisitul arhimandrit Pantelimon și episcopii săi necanonici! HOCNA și mănăstirea Schimbarea la Față au devenit cunoscute ca sanctuar pentru clericii homosexuali. Mitropolitul Hristofor de Mesogaia și mitropolitul Ambrozie de Drama a sinodului Macarian rup comuniunea și pleacă din cauza acestei uniuni. Această acțiune a sinodului condus de Macarie îl face într-un grup schismatic!
• 17/30 mai 2013 – ereticul mitropolit Ciprian Kustumbas moare după ce s-a aflat în comă timp de 6 ani. Trupul său s-a făcut imediat tare ca piatra și rămânând cu gura căscată, șocând astfel ucenicii săi devotați. Un ventilator a fost pus în biserică în timpul slujbei de înmormântare ca să scoată mirosul urât emanat de trupul său. Această moarte șocantă va stimula ”episcopii” săi să caute o uniune zadarnică cu GOC a Greciei (Kalinikos) un an mai târziu.
• martie 2014 – sinodul schismatic a GOC a Greciei sub arhiepiscopul Kalinikos și sinodul eretic al ciprianiților (Sinodul de Rezistență), intră în comuniune unii cu alții. Aceasta se înfăptuiește fără nicio pocăință din partea niciuneia din părți. Astfel două grupuri ilegitime și schismatice se unesc ca să formeze un sinod condus de Kalinikos, compus din douăzeci și doi de episcopi.
• mai 2014 – papa Francisc merge în pelerinaj la Sfintele Locuri. În timpul celor trei zile de vizită acesta intră în biserica Nașterii Domnului din Betleem. După puține ore după ce acesta a plecat, a izbucnit foc în Peștera Nașterii Domnului.
• 14/27 decembrie 2016 – arhimandritul Panteleimon moare la mănăstirea Schimbarea la Față din Boston din cauza unei insuficiențe renale, nepocăindu-se public pentru trecutul său imoral care a dus la nașterea ”Sfintei Biserici Ortodoxe din America de Nord” (HOCNA) sinodul schismatic.
• noiembrie 2018 – biserica ortodoxă greacă Adormirea Maicii Domnului din Saint Claire Shores, Michigan, și-a deschis ușile pentru aproximativ 110 de câini pentru a asista la o slujbă memorială pentru un câine polițist care a fost omorât! Preotul, părintele Michael Valarmos s-a rugat ca Dumnezeu să-i dăruiască viață veșnică acestui câine! Aceasta se poate considera o imagine grafică a efectelor ecumenismului care a luat toată sfințenia de la cei care l-au adoptat și nu au condamnat această erezie.
• aprilie 2019 – sinodul schismatic al arhiepiscopului Macarie rupe comuniunea cu sinodul eretic al HOCNA. Din păcate, așa cum este tipic în zilele noastre de Ecumenism, Macarie nu a văzut nevoia să se pocăiască pentru comuniunea timp de șase ani cu ereticii imeaslavi, cu cei care cred în pocăință după moarte și care au clerul caterisit. A se pocăi în fața adevărațiilor ierarhi care nu au căzut, este prea umilitor pentru mulți ierarhi sau sinoade din zilele noastre. Rămân, prin urmare, un sinod sub vinovăția încălcării Canoanelor. Deși au scăpat de judecata omului, sunt supuși judecății lui Dumnezeu în conformitate cu Canonul 11 Apostolic: „Un cleric care se roagă în împreună cu un cleric caterisit, să se caterisească și acesta.”

EDIȚIA CINCISPREZECE. 1 IANUARIE 2022.

Referințe:

• The Sacred Struggle of the True Orthodox Christians of Greece (1919-1992).
• Ecumenical Patriarch Atenagoras’ 1967 Christmas Epistle.
• The First Sorrowful Epistle: Met. Philaret, Russian Church Abroad, 14/27 July 1969.
• The Second Sorrowful Epistle: Met. Philaret, Russian Church Abroad, 1972.
• „The Balamand Statement”, In Eastern Churches Journal Vol. 1, No. 1. 12.

© Schitul Adormirea Maicii Domnului, 29 august 2003.